Familia primarului de Berlești și consilierii liberali, abonați la fonduri europene! – Berlescu: “Și familia fostei primărițe PSD a obținut 20.000 de euro din apicultură și nu mai are nicio albină”!

1717

Din 2009 și până în prezent, în comuna Berlești, fondurile europene pe măsura 112, au fost accesate de către familia, apropiați și colegi de partid ai actualului primar liberal în funcție, Iulian Berlescu, dar și de unii funcționari publici ai primăriei localității. Fondurile au fost accesate de respectivii pentru apicultură, numai familia edilului local obținând pe acest domeniu în jur de 100.000 de euro. De altfel, primarul recunoaște că și-a ajutat membri ai familiei sale să acceseze fonduri europene, cât și familiile consilierilor săi locali. Edilul spune însă că proiectele s-au accesat legal și anunță că nu doar familia sa a primit mii de euro din apicultură, ci și familia fostei primărițe din Berlești, Maria Dumitrașcu, care nu mai are după proiect niciun stup spre deosebire de edil care deține încă 350 de familii de albine.

În anul 2009, soția actualului primar Berlescu beneficia prima dată de 25.000 de euro pe Măsura 112 pentru stupii deținuți în localitate. Nu numai Adelaida Berlescu, soția primarului, a obținut fonduri europene pentru exploatația agricolă din comună, ci și Berlescu Patricia Flabelia, sora acesteia și cumnată a actualului primar. Respectiva a luat tot 25.000 de euro, existând reclamații din partea unui fost consilier local PNL, că banii s-au obținut pe aceiași stupi, deținuti de cumnatul acesteia. Tot în 2009, obține 12.000 de euro și Popescu Gabriela, soția fratelui actualului primar Iulian Berlescu, care susține în proiect că ar fi avut stupi în satul Gîlcești. Și în acest caz sunt acuzații de la același fost ales că stupii deținuți în acte ar fi fost aceiași ai familiei lui Iulian Berlescu, care are și, în prezent, 350 de familii de albine în localitate. Primarul contestă însă acuzele ce le sunt aduse rudelor sale de fostul său coleg de partid și spune că a trecut cu brio de verificările repetate făcute de organismele de control abilitate. “Am accesat corect aceste proiecte, pe trei dintre ele am fost controlat de la AFIR Craiova și ne-a găsit în regulă. Faptul că s-ar fi mutat stupii este o prostie pentru care o să-l dau în judecată pe Iustin Lihu, cel care face astfel de acuzați nefondate”, a declarat primarul Berlescu.

Soția consilierului Romanescu, de la stupi, la echipamente pentru evenimente
Un an mai târziu, de aceleași fonduri pe PNDR, beneficiază și Romanescu Maria, tot pentru stupi, aceasta fiind soția lui Romanescu Titu, consilier local PNL, care ia 12.000 de euro în acel an, dar și Lihu Loredana, soția consilierului PNL, Lihu Florin Teodor, și ea fiind beneficiară de 4500 de euro. Ambele beneficiare sunt acuzate de același fost ales al comunei că ar fi obținut fondurile ilegal, deoarece ar fi folosit pentru proiect o parte din stupii primarului Berlescu. De altfel, Romanescu Maria a renunțat la finanțare după trei ani, acum nemaiavând picior de stup, în timp ce Lihu Loredana beneficiază în continuare de fonduri europene pe aceeași măsură. De altfel, după ce a renunțat la apicultură, Romanescu Maria, nevasta consilierului local PNL, solicită în aprilie 2018 pe GAL-ul din care face parte Berleștiul fonduri europene pentru achiziționarea de echipamente pentru organizarea de evenimente. Proiectul său este aprobat, soția alesului local urmând să primească 45.000 de euro pentru această afacere, GAL-ul anunțând patru solicitanți pentru “stimularea dezvoltării spiritului antreprenorial și al unor activități economice completare agriculturii, în spațiul GAL”.

Foștii funcționari publici ai Primăriei Berlești, grămadă pe proiecte
În 2010, fostul secretar al comunei, Paschia Violeta beneficiază de 7500 de euro pe aceeași măsură, cât și fostul inspector pe cadastru al primăriei, Pociovălișteanu Laurențiu care a luat 7500 de euro. Interesant este că și soția funcționarului a depus proiect similar în 2012 și i-au fost aprobați 4500 de euro. Ulterior, a fost verificată de APIA Gorj, iar finanțarea aprobată de 4500 de euro i-a fost suspendată. Același localnic susține că, atât Paschia Violeta, cât și Pociovălișteanu Laurențiu nu ar fi avut vreodată stupi în bătătură, cei fotografiați pentru proiect fiind tot ai lui Pociovălișteanu Titu, un localnic al comunei, și el beneficiar de fonduri europene, omul fiind cunoscut pe raza comunei că se ocupă cu albinăritul. De altfel, pe parcursul proiectului, ambii salariați ai primăriei au cumpărat câțiva stupi, dar familiile de albine au murit, deoarece cei doi nu știau să se ocupe de aceștia, nemaiavând stupi. “Cei doi foști funcționari ai primăriei au solicitat și ei fonduri europene pentru albinărit, deși habar nu aveau cum se cresc albinele. Și ei au mutat stupii de la un apicultor serios și chiar au cumpărat familii de albine care le-au murit”, a spus fostul ales Lihu.

Berlescu a dat vina pe Ciocea!
În ședința de CL Berlești din octombrie, localnicul Lihu Iustin, care reclamă acum accesarea fondurilor europene doar de către grupul respectiv, arată că l-a întrebat pe primarul Berlescu cum a fost posibil să facă un proiect cu o valoare așa de mare de 45.000 de euro pe numele soției consilierului PNL, Romanescu Maria, și de ce nu l-a făcut pentru primărie, pe Gospober Prest SRL. Singura justificare a primarului a fost să-l indice pe primarul Ciocea din Bustuchin, Berlescu anunțând că pe același GAL, fiul primarului din Bustuchin a luat 45.000 de euro. Ce nu știa Berlescu este că proiectul respectiv a fost retras, între timp, de solicitant. “Cred că primarul Berlescu nu trebuia să-l copieze pe primarul Ciocea, deoarece nu are valoarea edilului respectiv, nu a făcut pentru comuna sa ce a făcut Ciocea pentru Bustuchin, iar dacă domnul Ciocea a greșit are cine să-l tragă la răspundere. Noi trebuie să se rezumăm la ce ne aparține nouă”, a spus localnicul, cu mențiunea că va solicita DNA să verifice toate proiectele obținute de familia Berlescu și aliații săi, în perioada 2009-2016, cât și pe perioada mandatului actualului edil. Omul spune că primarul nici măcar nu se ascunde și recunoaște public că a ajutat persoane din apropierea sa și rude pentru a obține fonduri europene. Mai exact, primarul a spus că l-a ajutat pe Popescu Constantin-fratele acestuia, pe Beltiță Constantin-tatăl său adoptiv, pe Motorga Gabriel-persoană care a lucrat zilier la stupii edilului, pe Romanescu Mihai-copilul consilierului Romanescu Titu.

Berlescu o arată cu degetul și pe fosta primăriță PSD
Iulian Berlescu, primarul comunei Berlești, susține că acuzele fostului său coleg de la PNL ar avea-o în spate pe fosta primăriță, Maria Dumitrașcu. “Lihu mă acuză că așa îl pune fosta primăriță. Asta în condițiile în care și familia ei a accesat fonduri europene pe apicultură. Nora fostei primărițe a luat și ea 12.000 de euro, iar soțul acesteia 7500 de euro. După trei ani nu mai au nicio albină. Asta spune tot”, a conchis primarul amenințând cu judecata.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here