Fără probleme la licențiere

441

Pandurii se află în aceste zile nu doar în “focurile” meciurilor din Liga 1, ci și în cele ale licențierii pentru sezonul următor.
Echipa gorjeană și-a depus dosarul și acesta a fost susținut, iar oficialii Pandurilor sunt siguri că nu vor exista probleme în a obține dreptul de a juca și în sezonul următor în primul eșalon. “Avem vești bune de la licențiere, așteptăm ca în zilele următoare să se confirme și faptul că vom primi licența. Deocamdată vorbim doar de Liga 1. Să facem noi după meciul cu Universitatea Cluj 35 de puncte și apoi mai vorbim…”, a declarat Eugen Pîrvulescu, președintele grupării târgujiene.
Chiar dacă Pandurii a avut un sezon extrem de oscilant, cu multe puncte pierdute pe teren propriu și cu multe etape petrecute în zona roșie a clasamentului, echipa antrenată de Edi Iordănescu păstrează șanse reale de a prinde un loc în cupele europene, mai ales după ce CS U Craiova a primit un răspuns negativ din partea UEFA la solicitarea unei dispense pentru participarea în cupele europene înainte de a avea trei ani de la afilierea la FRF. De asemenea, situația celor de la Astra este una destul de complicată, giurgiuvenii fiind la un pas de a intra în insolvență.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here