Femeie din Brănești, căutată de polițiști

492

O femeie de 62 de ani, din comuna Brăneşti, cunoscută cu probleme medicale, este căutată de polițiști. “La data de 31 august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost solicitați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu să efectueze verificări la domiciliul unei femei de 62 de ani, din comuna Brăneşti, în vederea emiterii unui ordin de restricție împotriva acesteia, solicitat de părinții femeii, deoarece este o persoană cu probleme psihice și provoacă distrugeri în locuință. La domiciliu a fost găsit tatăl acesteia, de 81 de ani, care a relatat verbal că, de aproximativ o săptămână, fiica sa nu a mai venit acasă. De asemenea, a mai relatat că fiica sa Drăguşin Ioana suferă de afecţiuni psihice, iar în perioada 22 iulie-3 august a fost internată în spital și că aceasta, în repetate rânduri, a plecat de la domiciliu, revenind chiar şi după o lună de zile, fapt ce l-a determinat să nu sesizeze organele de poliţie până în prezent”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Persoanele, care pot da informații pentru identificarea femeii dispărute, sunt sfătuite să sesizeze cea mai apropiată unitate de Poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here