Festivalul Castanului, din nou la Tismana

612

Oraşul Tismana va găzdui luna viitoare cea de-a doua ediţie a Festivalului Castanului. Iniţiativa aparţine Elisabetei Juveloiu, iniţiator de proiect, care spune că evenimentul de la Tismana face parte din cadrul proiectului „Life Natura”, finanţat de Comisia Europeană. Ediţia din acest an se va desfăşura în intervalul 16 -17 octombrie, chiar în perioada când se coc castanele.
„Prima zi va fi o zi în care sunt invitaţi proprietarii de terenuri, cu castani, din zonă să vorbească despre importanţa regenerării şi menţinerii culturilor de castan, va fi şi o festivitate de deschidere, un program artistic susţinut de copiii din Tismana, dar şi o expoziţie a persoanelor fizice din zonă care vor veni cu produse tradiţionale. Ne dorim să scoatem în faţă tot ce este specific pentru oraşul Tismana. Vor veni şi colegi de la Agenţiile de Mediu din ţară, care îşi vor prezenta stadiile unor proiecte similare. În cea de-a doua zi, vom face o deplsare în teren să vedem stadiul tratamentelor biologice aplicate castanilor. Tratamentele au început anul trecut şi se vor mai aplica până în 2017, la castanii bolnavi de cancer de scoarţă. Deja avem exemplare care au început să se vindece. Vorbim despre tratamente ce se aplică pe 85 de hectare din Tismana, care a rămas, de altfel, singura zonă cu potenţial de producţie de castane. Din păcate, în acest an, fructificaţia este foarte slabă, dar sperăm ca după tratamentele aplicate, în anii viitori să avem mult mai multe tone de castane recoltate”, a declarat Elisabeta Juveloiu.
La eveniment vor participa autorităţi locale şi judeţene, oameni de cultură, şi specialişti care vor vorbi despre importanţa plantaţiilor de castani pentru judeţul nostru şi pentru întreaga ţară. Festivalul Castanilor, este organizat şi în colaborare cu Primăria oraşului Tismana, care va acorda sprijin în organizarea de diverse activităţi pe parcursul celor două zile de festival.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here