Festivități omagiale, la primul edificiu spitalicesc din Gorj

691

În plin decor autumnal, sâmbătă, 8 octombrie 2016, Spitalul Orășenesc de Urgență Tg. Cărbunești a marcat 124 ani de la ”darea în folosință a primului edificiu spitalicesc din județul Gorj și nu a primului spital așa cum în mod eronat a fost perceput prin vreme fapt ce a generat unele insatisfacții încă din 1992 când au fost organizate manifestări cu prilejul marcării vârstei centenare, întrucât în Tg-Jiu ființa un spital încă din 1837, dar nu în locație proprie, specifică.
Spitalul cărbuneștean a fost dat în folosință la 1 oct. 1892 construit fiind ”cu bani din Casa Statului prin stăruința domnului deputat Thoma Cămărășescu” cum se precizează în documentul oficial ce-i atestă ființarea odată cu spitalele rurale din Dămienești și Viziru pe când Spitalul din Tg Jiu a beneficiat de o locație proprie pe strada Unirii dată în folosință cu doi ani mai târziu, abia la 15 oct 1895, după ce autoritatea județeană a contractat un împrumut pe 15 ani. Noi nu am prioritizat instituțiile medicale gorjene ci edificiile ca atare, ceea ce nu știrbește cu nimic prestigiul Spitalului Județean care a fost ”instituit” în prima jumătate a secolului XIX.
A fost așadar prilej de revedere pentru mulți medici, asistenți medicali, personal administrativ și tehnic salariat ce au slujit prin vremuri această unitate devenită ”cel mai frumos spital din Țara Românească” așa cum aprecia distinsul profesor universitar dr. Adrian Streinu Cercel.
În calitatea-mi de participant la eveniment îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat prilejul să revin aici după 15 ani de la pensionare, îi mulțumesc colectivului uman că m-a suportat 30 ani robotind numai în slujba Măriei Sale omul bolnav creând și promovând preceptul ”banii din durere dați, dureri aduc” și îi mulțumesc managerului general dr. Constantin Târziu pentru persuasiunea, consecvența cu care a obiectivat o idee germinată în biroul doctorului Duminică Dan – medic director în acea vreme când am sugerat ca ziua de 2 octombrie să fie sărbătorită permanent ca ”ziua Spitalului Tg. Cărbunești.
Manifestarea de acum a fost deschisă de un sobor de preoți care au săvârșit o frumoasă slujbă religioasă după care amfitrionul și-a manifestat mulțumirea pentru prezența distinșilor oaspeți printre care am revăzut cu plăcere figuri respectate, onorabile, dar marcate de griji și vremuri. A fost totuși plăcut prilej de îmbrățișări și frumoase aduceri aminte din vremea când zile și nopți, ”la foc continuu” spitalul a existat ca ”ființă vie„ dând viață celor care accidental, fortuit ori iresponsabil, și-au periclitat-o.
În cadrul manifestării au fost omagiați dr. Dan Aurelian Duminică fost director al Spitalului, omul care a inițiat proiectul pentru spital integrat punându-i piatra de temelie și dr. Elena Ciobescu, fost medic șef al Laboratorului Clinic la împlinirea vârstei de 80 ani, prilej cu care au primit omagiile colectivului de salariați, (foști și actuali), precum și Diplomă de Excelență din partea managerului dr. Constantin Târziu. O retrospectivă obiectivă a evoluției spitalului a permis atât foștilor salariați cât și actualilor, invitaților, analiștilor, criticilor să constate saltul uriaș făcut la nivel de infrastructură, acesta devenind o veritabilă perlă a instituțiilor medicale de profil cu zece linii de gardă, unitate medicală de urgență, un personal medical supraspecializat care asigură rezolvarea promptă și eficientă a cazuisticii medicale. Demn de reținut este că există posibilitatea abordării complexe a unor cazuri de dificultate majoră, fapt ce m-a determinat în anii trecuți să solicit efectuarea unei atroplastii totale de șold pentru soția mea, operație ce a necesitat mobilizarea unui colectiv complex, profesionist și altruist, fapt realizat cu consecințe nesperat de bune.
Pe lângă expozeul doctorului Constantin Târziu au mai prezentat scurte alocuțiuni primarul localității profesorul Dănuț Birău, domnișoara Uleanu Monica, domnul Ion Călinoiu consilier al președintelui Consiliului Județean Gorj și domnul Dian Popescu în calitatea-i de beneficiar al serviciilor prestate de unitate, prilej cu care domnia sa ne-a relatat despre o vizită de necesitate a fiului primarului din Montpelier venit ca pacient la Spitalul din Tg.Cărbunești pe care l-a preferat înaintea celor din țara-i de origine, fapt ce pledează încă o dată pentru calitatea serviciilor medicale oferite de această unitate ”de elită” a medicinei de pe meleaguri mioritice.
Prin deceniile trecute m-am identificat adesea cu spitalul pe care l-am adoptat drept casă, masă, sală de studiu, câmp de lucru; aici am coordonat ”Salvarea” timp de 20 ani, am avut trei mandate de lider al sindicatului, am fost responsabil pentru educația sanitară, pentru școala de surori de Cruce Roșie, pentru instruirea colectivelor de prim ajutor din școli, cucerind premii până la faza pe țară; aici am inițiat și generalizat consfătuirile profesionale și științifice interjudețene pentru personalul mediu sanitar și tot aici am depistat în documente de arhivă actul de naștere al spitalului ce este înscris – în rezumat – pe monumentul din incinta unității despre care nimeni nu mai știe că-mi poartă concepția ideatică la fel cum monumentul ce-l reprezintă pe doctorul Bellu Victor (și nu doctor în medicină), dar director al spitalului timp de 36 ani a fost edificat la inițiativa directorului dr. Dan Aurelian Duminică cu care împărtășeam gânduri, idei, proiecte în nopțile de gardă ori de serviciu pentru ca generațiile de azi să știe că există cele două monumente ce-i conferă istorie și identitate spitalului gorjean.
După ce au fost consumate festivitățile aniversare și omagiale cu prilejul împlinirii vârstei de 124 ani a spitalului din Valea Gilortului participanții au continuat excursul prin istorie și amintiri în cadrul unui dineu oferit de organizatori cu promisiunea și speranța revenirii la o nouă manifestare în anul 2017 convinși fiind că doctorul Constantin Târziu – managerul care a înțeles că numai împreună cu oamenii poate organiza și conduce o colectivitate umană heterogenă, dar cu profil strict specializat va putea să prezinte viitorului o instituție medicală complexă, dinamică, perfecționată și pusă integral în slujba sănătății națiunii.
Victor Gh. Banța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here