Filozofii hivernale – Valea Sohodolului, fără turişti şi fără taxă

5 2 3 4Mai zilele trecute, pe când făceam nişte fotografii cu zona montană a Vâlcanului din judeţul nostru, ce mi-am zis? Ia să trag o tură pe Valea Sohodolului să văd ce se  face pe acolo că toată vara nişte băieţi care-şi spuneau rangeri (numai îşi spuneau, că nu aveau nicio uniformă) au încasat o grămadă de bani de la turişti ca taxă de vizitare promiţând (sper că nu pielea ursului din pădurea ce cu onor  o administrează) că în cel mai scurt timp după terminarea sezonului de vară se vor apuca să amenajeze la standarde occidentale (ziceau ei) perimetrul Văii Sohodolului.
Păi dacă au zis şi ne-au mai şi „umblat la buzunare” toată vara trecută cu aşa zisa taxă, lucru sesizat de mai mulţi conjudeţeni de-ai noştri şi prezentate în media la timpul potrivit, mi-am zis că acum trebuie să fie un întreg şantier pe acolo că  bani s-au strâns, iar după cum ne informează prompt un panou situat la intrarea în perimetru, respectivii rangeri nu pot „nici dormi noaptea” de grija mediului şi a nu mai ştiu căror poveşti însăilate acolo cu generozitate.
Dar pe „vale”, mare dezamăgire. Nici ţipenie de om. Nici măcar la intrare, „la barieră” cum mai este cunoscut locul, acolo unde astă vară „cerberii” ce se numeau rangeri taxau tot ce mişca şi promiteau că în cel mai scurt timp vor demara lucrări grandioase de amenajare şi protejare a perimetrului mai sus menţionat nu era nimeni. „Ei acum lăudatul şi scărpinatul nu sunt interzise”- mi-am zis. Dar să încasezi acea taxă de vizitare ori cum se mai numeşte promiţând „marea cu sarea” şi să nu se mişte nimic, iar cel mai probabil la începutul sezonului  din acest an să ne ia „cu gargara” de la început, mi se pare o prosteală ieftină. Ori cum spunea un hâtru din oraş (râzând de păţania mea) la americani se face serialul Santa Barbara, iar la noi cu largul concurs al rangerilor ori cum s-or mai numi indivizii de pe Sohodol se toarnă „Santa Gargara” .
Vă povesteam mai demult că am fost contactat (în scop de afaceri bineînţeles) de cineva care pretinde că este urmaşul direct al nu ştiu cărui boier din timpul lui Mihai Viteazul care se ocupa cu strângerea birurilor. Respectivul dorea să-mi propună să-i fiu partener într-o afacere ce părea de succes. Să introducem şi noi un vechi bir ce se numea fumăritul. Nu pe fumul de la case, ci pe cel de la eşapamentul maşinilor ce urmau să intre în perimetrul cu taxă de vizitare. Că ce mare lucru, ne punem şi noi o măsuţă la intrare „vis a vis” de rangeri, ne facem un panou cu istoricul fumăritului de la Burebista încoace , başca ne  dăm şi ecologişti ( că aşa-i la modă ) şi uite-aşa după câteva sezoane de „fumărit” ne procopsim.
„Ne râdem noi” (vorba lui Garcea) dar se pare  că  ne furăm   căciulile unii altora. Şi ne uităm apoi cu jind la televizor ori prin excursiile de peste hotare  că există un grad de civilizaţie pe care nu se ştie când om ajunge şi noi măcar la jumătate iar prin perimetrele unde se percepe, taxe de intrare ori vizitare ce se face cu banii se poate vedea dintr-o privire fără a mai fi nevoiţi să-i „interpelăm” ca pe distinşii noştri rangeri de pe Sohodol.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here