Final de an școlar cu multe premii pentru Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”

1861

Premiile au curs necontenit în acest an școlar, pentru elevii Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu care, numai de la sfârșitul lunii mai încoace au participat la trei competiții, pe specialități și discipline diferite.
Orpheus 2018, ediția a XVI-a
Între 25-27 mai 2018 s-a desfășurat la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”, cea de-a XVI-a ediție a Concursului regional de Interpretare Instrumentală, ”Orpheus”, cu participare națională și internațională care, în acest an, a deschis două noi secțiuni, respectiv arte vizuale și arta actorului, dar s-a extins și aria muzicii, prin introducerea în competiție a specializării canto clasic.
Din Târgu-Jiu au participat peste 50 de concurenți, predominant la specializarea muzică, dintre care, cei care au obținut între 95-100 de puncte, au fost premiați cu premiul I.
Premiul I cu 100 de puncte și participare la gala laureaților: Tăuz Andrei Alexandru, clasa a VIII-a pian, prof. Florin Berculescu; Firoiu Andrei Christian, clasa a VII-a, pian, prof. Mariana Mănescu; Dumitrescu Mark Denis și Dumitrescu David Emanuel, corn și trombon, prof. Florin Dumitrescu; Pupăzan Radu, percuție, prof. Aurelia-Carmen Savu,
Alte premii I: Tulpan Levi percuție, prof. Aurelia-Carmen Savu; Măgdoiu Iunia percuție, prof. Aurelia-Carmen Savu; Uscătescu Maia Gabriela, clasa a III-a, pian, prof. Alina-Diana Betej; Bumbescu Adrian Dalian, clasa a II-a, pian, prof. Alina-Diana Betej; Lăcătușu Maria Emilia, clasa a III-a, pian, prof. Mariana Olaru; Chirițoiu Eduard, clasa a IV-a, vioară, prof. Ilie Cealîcu; Burci Darius, clasa a V-a, nai, prof. Dumitru Pasăre; Ciobanu Robert Daniel, clasa a VII-a, nai, prof. Dumitru Pasăre; Bîrsilă Petronela, clasa a IX-a, nai, prof. Dumitru Pasăre; Stoian Antonia, clasa a X-a, nai, prof. Dumitru Pasăre; Polacek Yasmine, clasa a XI-a, canto clasic, prof. Alina Lăcătușu; Gîlcescu Anda Teodora, clasa a XI-a, canto clasic, prof. Olimpia Bălășoiu; Gugu Maria, clasa a XI-a, canto clasic, prof. Alina Lăcătușu.
Acestora li se adaugă și multe alte premii doi, trei și mențiuni, câștigate de elevii liceului.
Trofeul ediției a fost câștigat de pianistul Mircea Logojan Vasile, clasa a XII-a, de la Liceul de Arte ”Sigismund Toduță”, din Deva, profesor Doina Ona.
Foarte aproape de câștigarea trofeului s-a aflat, printr-o interpretare deosebită, naistul Cezar Petru Bordian, de la Liceul Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu” din Chișinău, profesor Ion Negură.
La secțiunea arta actorului, nu s-au lăsat mai prejos nici bobocii târgujieni (clasa a IX-a), astfel că au obținut frumoase rezultate, după cum urmează: Răzvan Veisa, premiul I, Teodora Deaconescu și Luiza Screciu, mențiuni, profesori îndrumători, Rodica Gugu-Negrescu și Pompiliu Ciochia.
Trofeul secțiunii arta actorului a revenit elevului bucureștean, pe nume Iulian-Mihai Cristea, iar pentru secțiunea arte vizuale, trofeul a plecat la Colegiul de Artă de Stat din Gomel, Belarus, prin eleva Kabanovich Anna.
Etapa națională a Concursului Național pentru elevi ”Diversitatea – O șansă în plus pentru viitor”, ediția a XII-a, desfășurată la București, la începutul lunii iunie a adăugat alte câteva premii, pentru liceu, pe secțiunea arta actorului.
”Trupa ”ABC” a Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” aduce la Târgu Jiu Marele premiu al Concursului Național pentru elevi, ”Diversitatea – O șansă în plus pentru viitor”, ediția a XII-a. Scopul concursului a fost promovarea contribuțiilor diferitelor culturi la patrimoniul și modul de viață în România. Felicitări domnului profesor actor Pompiliu Ciochia pentru coordonarea elevilor, atât din punct de vedere teoretic, cât și artistic! Alături de marele premiu, elevii au mai obținut următoarele premii speciale: Loredana Sotea, pentru interpretare vocală, Andreea Nicola pentru interpretare vocală, Eduard Ivașcu pentru interpretare instrumentală, Răzvan Veisa, pentru interpretare artă dramatică”, prezenta directorul Liceului de Arte, Ana-Daria Ionescu-Haidău, pe pagina sa de facebook.
Concursul județean de matematică ”Memorial Marcel Romanescu”, ediția I, Târgu-Jiu
Chiar dacă este un liceu vocațional, profil artistic, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu a inițiat acest concurs de matematică, pentru cinstirea memoriei domnului profesor Marcel Romanescu, care a îndrumat aici multe generații de elevi, cu rezultate deosebite și reușite în viață. Nu altul, decât tatăl primarului Marcel Romanescu. Pentru această primă ediție, artele vizuale au amenajat prin forme matematice colorate, cabinetul de matematică. Concursul se adresează elevilor din învățământul primar și gimnazial.
Concursul s-a desfășurat pe 9 iunie și au participat în jur de 120 de elevi, din județul Gorj, dar și din Bistrița Năsăud și județul Olt, iar rezultatele frumoase nu au întârziat să apară. Astfel, premiul I a fost obținut de Ciobescu Andy Cosmin, clasa a III-a, de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, învățător, Reghina Negoescu; Ionete Mălina Claudia, cl. a V-a, de la Colegiul Național ”George Coșbuc”, Motru, prof. Drulă Valeriu, Chelu Mario Petru Gabriel, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Alimpești, prof. Botea Sorin: Tănase Nicolescu Teodor, cl. a VII-a, Școala Gimnazială ”George Uscătescu”, profesor Șendroiu Florin Lucian.
Premiul II: Ciortea David-Ștefan, Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși, învățător Schinteie Carmen; Nicolaescu Ieremia, cl. a V-a, Liceul Teoretic ”Ion Popescu Cilient”, Olt, prof. Tomescu Nicolae; Bujor Ionuț, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae”, prof. Mergea Maria; Bîrsan Gheorghe Daniel, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”C. Brâncuși”, prof. Todea Sorin-Matei.
Premiul III: Manasia Nicolas Andrei, clasa a V-a, CNTV, prof. Bunget Mihai; Belea Ștefan Alexandru, cl. a IV-a, Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși, învățător Schinteie Carmen; Buleaucă Darius, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși, prof. Strinu Daniel; Luntraru Alexandra-Maria, cl. a VII-a, Școala Gimnazială ”George Uscătescu”, profesor Șendroiu Florin Lucian.
Acestora li se adaugă mulți alți elevi care au obținut mențiuni la acest concurs.
Felicitări tuturor: profesori, elevi, părinți!
Eugenia-Liliana Ștefănescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here