Finala e acum! Pandurii merge la victorie în Banat

961

Elevii lui Flavius Stoican joacă, în această seară, la Timişoara unul dintre cele mai importante meciuri ale ultimilor ani. Deşi în istoria recentă a clubului, pandurii au fost angrenaţi în jocuri internaţionale sau în confruntări pentru podium, un eşec în Banat i-ar duce pe gorjeni mai aproape de liga secundă, implicit de faliment. Tocmai de aceea, antrenorul Pandurilor este convins că oaspeţii vor da tot ce au mai bun pe “Dan Păltinişanu”. “Urmează poate cel mai important meci al sezonului pentru noi. O să vedeți o echipă fantastică a Pandurilor la Timişoara. Trebuie să credem într-o victorie a noastră acolo. Ne aşteaptă o partidă decisivă, pe care o tratăm cu maximă seriozitate. Chiar dacă venim după două meciuri epuizante, o să vedeţi o echipă a Pandurilor care joacă un fotbal frumos, cu determinare, şi sper să ne întoarcem cu puncte”, a spus Stoican. Tehnicianul gorjenilor a declarat că ţinteşte succesul în această deplasare, mai ales că victoria din tur a timişorenilor a venit după greşeli de arbitraj şi erori individuale ale gazdelor. “În meciul tur, până nu am primit un cartonaş roşu gratuit, Timişoara nu ne-a pus nici cea mai mică problemă. Nu am cedat în acel meci, deşi jucam cu trei oameni mai puţini, fotbalul ne va răsplăti fiindcă am fost corecţi. E un program aglomerat, nu este uşor, dar de aceea suntem fotbalişti. De aceea am la dispoziţie un lot de 25 de jucători şi fiecăruia îi va veni rândul. Cine va câştiga, va merita să rămână în prima ligă fără baraj”, a comentat Stoican. “Mergem la Timişoara să câştigăm! Va fi un meci de care pe care, nu ne va fi uşor. Nu este singura finală, cred că la fel va fi cu Gaz Metan Mediaş şi FC Botoşani. Chiar dacă vom pierde acolo, vom rămâne în cărţi pentru că mai sunt şase puncte puse în joc şi va trebui să luăm cel puţin patru puncte”, a fost de părere Eugen Pârvulescu, revenit la echipă.

Jucătorii: “Batem şi scăpăm!”
Aproape toţi fotbaliştii gorjeni sunt convinşi că trei puncte, astăzi, le-ar asigura salvarea sau locul de baraj. “Este un meci foarte greu la Timişoara, ei au reuşit să ne învingă aici, dar nu cred că au făcut-o pe merit. Încercăm să venim acasă cu toate punctele şi cred că vom face un pas foarte important pentru a ne salva. Este o finală, sper şi cred că după această partidă vom rămâne în prima ligă”, a declarat Dragoş Firţulescu. “Sperăm să obţinem victoria şi să scăpăm matematic de retrogradare. Cred că e cel mai important meci de până acum, iar cu un succes ne salvăm”, a spus şi Olivian Surugiu. “Luăm totul pas cu pas şi mergem acum la Timişoara să scoatem maximum. Suntem obligaţi. Din păcate, am pierdut meciul tur. Personal nu am fost la acel joc, nu pot să comentez multe, dar cel mai important este să obţinem puncte de acolo”, a precizat Paul Batin.

Gazdele, favorite!
Aşa cum era normal, pentru că joacă acasă, ACS Poli Timişoara porneşte cu prima şansă la casele de pariuri. Dacă pariezi pe timişoreni poţi să-ţi dublezi suma pusă, în schimb cota Pandurilor variază între 3,60 şi 4.00. Nu este de neglijat faptul că amfitrionii vin după finala Cupei Ligii, partidă pierdută cu 2-0 în faţa lui Dinamo, dar un joc în care nu au folosit cea mai bună garnitură. De altfel, antrenorul Timişoarei, Ionuţ Popa, a declarat că meciul cu Pandurii era o prioritate pentru gruparea “viola”, şi nu jocul de cupă. “Pentru noi e o performanţă că am ajuns aici, mai ales că pe parcurs am eliminat şi campioana, pe Viitorul. Însă noi ne gândim la meciul de marţi, în care trebuie să facem imposibilul să reuşim. Acel meci e mai important decât un trofeu.După ce am primit acea penalizare drastică, probabil unică în lume, nu credeam că vom mai avea o şansă la campionat. Tocmai de aceea, pentru asta risc orice. Sper să recuperăm jucătorii accidentaţi până la ora jocului şi să pot alcătui cel mai bun 11. Meciul cu Pandurii e adevărata finală pentru noi”. Un discurs asemănător a avut şi fundaşul Alin Şeroni: “Suntem puţin dezamăgiţi, dar pentru noi cel mai important e meciul de marţi. Aceea e finala. Am sperat şi aici, pentru că la fiecare partidă încercăm să dăm totul pe teren. Totuşi, în suflet era meciul de marţi, pentru că rămânerea în prima ligă e obiectivul”. “Meciul cu Pandurii este finala mare pentru noi. Atunci o să știm dacă rămânem în prima ligă. Ne dorim să ne salvăm de la retrogradare. Ar fi ca și cum am câștiga un campionat”, a declarat şi Cătălin Doman. Partida începe de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here