Firma, care a prestat lucrările de canalizare din Turcinești, a lăsat câteva familii fără acces la strada principală!

633

Societatea, care a realizat, în urmă cu câteva luni, unele lucrări de introducere a canalizării în comuna Turcinești, a distrus din greșeală o scară care le permitea locuitorilor de la intrarea în localitate să ajungă la strada principală. Oamenii afectați locuiesc de mai bine de trei decenii la casele aflate în stânga drumului de acces în Turcinești, locuințele fiind realizate mult sub nivelul căii rutiere. Unul dintre localnici spune că din cauza exploziei care a distrus scara, bucăți de piatră din aceasta au aterizat chiar în curtea sa, omul solicitându-le autorităților locale să oblige constructorul să le refacă vechea cale de acces la stradă. Cei afectați au vârste de peste 70 de ani, iar orice ocolire li se pare imposibilă.

“Când au săpat și au dezgropat aici, au distrus și scara care era realizată de dinainte de 1985. Am solicitat primarului să vorbească cu firma de construcții care ne-a săpat pe stradă și să ne refacă scara. Din câte ne-a spus primarul, constructorul se cam face că plouă și nu mai vrea să ne facă nimic, deși cei de la primărie sunt supărați că a lasat și lucrarea neterminată. Uitați cum au rămas tuburile la marginea străzii, în timp ce drumul din fața porților noastre a rămas găurit cu gropi adânci.
Noi, fără scară, nu putem ajunge la stradă, decât pe ocolite și vedeți în ce stare suntem”, a declarat Ciobanu Constantin, localnicul din Turcinești, care a solicitat ajutor la Gorjeanul pentru că firma vinovată s-ar fi dat dispărută. De aceeași părere este și vecina acestuia. “Lucrarea este neterminată, iar strada noastră, care este un fel de anexă la cea Principală, uitați cum arată. Parcă e de după război. Am rămas toți uimiți când am văzut că am rămas fără scară, că ne-am folosit de ea atâția ani. Noi nu învinuim primăria, dar firma de construcții nu ne poate lăsa așa”, a spus și Adriana Scrădeanu.

Nici canalizare, nici scară
Ion Folcuț are aceeași doleanță, spune că el și vecinii săi sunt în vârstă și nu pot parcurge nici măcar un kilometru pentru a ajunge la principală, scara veche le era de un real folos în schimb nu mai există, din aceasta rămânând doar balustrada aruncată la marginea drumului.
Unul dintre vecini a fost la un pas să fie rănit de lucrările de canalizare, făcute fără prea mare interes de constructor, iar Constantin Ciobanu se plânge că nu are, din păcate, cui să ceară explicații.
“Vrem ca autoritățile locale să vadă că nu renunțăm la scară, nu vrem să se refacă acum în plină iarnă, dar dacă nici la primăvară nu o avem o să schimbăm foaia”, a spus, revoltat, cetățeanul.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Nu numai cei de la intrarea in Turcinesti au probleme, mergeti prin sat si o sa vedeti ca in foarte multe locuri au fost facute lucrari de mantuiala, au lasat gramezi de pamant, gurile de acces la canalizare sunt cu circa 15-20 de cm peste nivelul solului, bolovani ramasi in urma excavarilor, ca dupa razboi!

Dă-i un răspuns lui baba novac Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here