Firmă din Gorj, distribuitoare de mere pentru elevii din Vaslui

512

SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL Târgu-Jiu va distribui de astăzi mere în şcoli pentru elevii claselor I-VIII din judeţul Vaslui. Procedura de licitaţie a fost organizată de Consiliul Judeţean Vaslui, valoarea contractului fiind de 636.000 de lei.

Consiliul Judeţean Vaslui a organizat cu întârziere licitaţia în urma căreia a fost stabilită firma care se va ocupa de livrarea merelor în şcoli pentru cei 50.000 de elevi de la nivelul judeţului. Câştigătoare a licitaţiei a fost o firmă din Gorj, respectiv SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL Târgu-Jiu. Astfel, cei aproximativ 50.000 de elevi de ciclu primar şi gimnazial din Vaslui vor primi mere de la firma din Târgu-Jiu pentru o perioadă de 48 de zile, faţă de 88 de zile câte sunt prevăzute în legea care face referire la programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli. Reducerea la aproape jumătate a numărului de zile în care elevii vor primi un măr pe zi la şcoală are drept cauză organizarea cu întârziere a licitaţiei în urma căreia a fost stabilită firma care se va ocupa de livrarea merelor în şcoli.
Distribuirea merelor în şcoli va începe de astăzi, 1 aprilie, după ce, la începutul acestei săptămâni s-a semnat contractul cu firma câştigătoare a licitaţiei, respectiv SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL Târgu-Jiu.
Firma gorjeană va primi suma totală de 636.000 de lei pentru cele trei loturi scoase la licitaţie de CJ Vaslui. Plătiţi de la bugetul Consiliului Judeţean, banii vor fi recuperaţi ulterior de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.
SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL Târgu-Jiu este, de asemenea, câştigătoarea licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Sibiu pentru distribuirea pachetului guvernamental lapte-corn pentru preşcolarii şi elevii claselor I-VIII din judeţul Sibiu în anul şcolar 2015-2016. Propunerea financiară a societăţii din Gorj în urma licitaţiei organizate în acest caz a fost de 0,72 lei/pachet corn-lapte.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here