Firme de colectare a ciupercilor, amendate de Garda de Mediu

1418

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu (GM) Gorj fac, în aceste zile, controale la firmele care colectează ciuperci pentru a vedea dacă angajaţii respectă limitele stabilite de autorităţile în domeniu. Mai multe firme care colectează ciuperci au fost deja depistate că nu au respectat cantitatea stabilită, administratorii urmând să fie sancţionaţi, iar activitatea suspendată.

“Derulăm un control tematic pe linie de colectare a ciupercilor, urmărim dacă în acest an cu excedent de precipitaţii cei care colectează ciuperci se încadrează în limitele stabilite din punct de vedere al cantităţiilor de ciuperci colectate stabilite de autorităţile de mediu, respectiv de Institutele de Biologie. Până în prezent am depistat câteva firme care nu au respectat această cerinţă în sensul că au colectat mai multe ciuperci decât trebuia; prin urmare vom dispune măsurile prevăzute de lege, vom suspenda activitatea şi vom aplica sancţiunile legale”, a făcut public directorul instituţiei, Gheorghe Sanda.
Cantitatea de ciuperci stabilită pentru colectare poate să difere, limitele fiind stabilite în urma unui studiu biologic realizat de instituţiile acreditate. “Cantităţile de ciuperci colectate nu sunt stabilite de Agenţia de Mediu sau de Garda de Mediu, ele survin în urma unui studiu biologic realizat de instituţiile acreditate care repartizează cantitatea de ciuperci pe suprafeţe de colectare. De la an la an poate să fie altă cantitate în funcţie de ce an este, cum a fost anul 2014 bogat în precipitaţii a existat un excedent de fructe de pădure, de ciuperci, prin urmare şi cantităţile sunt mai mari”, a mai spus directorul.
A.S.

3 COMENTARII

  1. Cea mai mare magarie este cea prin care se cesioneaza dreptul de recoltare pentru trufe. Desi exista o singura specie aprobata prin lista(tuber melanosporum), firmelor li se elibereaza autorizatie de recoltare pentru toata familia tuber, prin inscrierea denumirii populare de ,,trufe”. Sa ne gandim cat valoreaza 2000 kg de trufe albe (cel putin 3 milioane de euro, la un pret mediu de 1500 euro kg.). Iar aceste cantitati, se liciteaza la un pret derizoriu, de maxim 20000 de euro. Va vine sa credeti?

  2. Ce mai este legal in Romania,un grup de indivizi exploateaza saracimea comunelor,nu se cunoaste un pret pe kg. corpurile de control din Gorj fiind pe mana cu acesti patroni,nu sant borderouri de colectare cu semnatura culegatoriilor,este cea mai mare evaziune .iar un taran cu o legatura de ceapa este amendat ca face evaziuyne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here