Forumul Economic Regional de la Târgu-Jiu, amânat

481

Consiliul Judeţean şi Prefectura Gorj au amânat organizarea Forumului Economic Regional pentru sfârşitul verii. Întâlnirea era programată să aibă loc în acest week-end, la Târgu-Jiu. Motivul amânării, enunţat de către autorităţi, este campania electorală.

Forumul Economic Regional care trebuia să aibă loc în acest week-end la Târgu-Jiu s-a amânat, însă în judeţ vom primi vizita a 36 de ambasadori. Diplomaţii se vor întâlni cu oficialii judeţului şi vor vizita obiectivele turistice ale Gorjului. „Forumul Economic Regional s-a amânat, dar viza ambasadorilor în week-end rămâne în picioare. Sâmbătă la ora 17.00 vor fi primiţi în judeţul Gorj, după care aceştia vor vizita operele lui Brâncuşi. A doua zi, respectiv duminică, este o zi de vizită turistică a judeţului Gorj în care aceştia vor merge pe Cheile Sohodolului, vor vizita Casa Memorială a lui Constantin Brâncuşi de la Hobiţa, Mănăstirea Tismana. Forumul s-a amânat din cauză că se suprapunea, clar, cu această campanie electorală şi nu căpăta importanţa pe care ar trebui să o aibă. De aceea îl vom reprograma după vacanţa de vară”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here