Fostul patron al clubului FTE, arestat în lipsă

466

După ce i-au permis să stea în arest la domiciliu în timpul procesului și a reușit să fugă din imobilul de pe strada Primăverii, din municipiul Târgu-Jiu, magistrații au dispus, miercuri, arestarea preventivă în lipsă, în cazul lui Petre Stăncioi. Polițiștii au observat, marți, că fostul patron al unui cunoscut club din oraș, a plecat de acasă și au sesizat instanța. ”Admite sesizarea. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din data de 29 ianuarie 2016, a Judecătoriei Târgu-Jiu, cu măsura arestării preventive cu privire la inculpatul Săncioi Petre, recidivist trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiunii de furt calificat, pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore zile de la comunicare”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu. Astăzi, bărbatul ar fi trebuit să se prezinte la Tribunalul Gorj, după ce a contestat decizia instanței care îl judecă pentru furt calificat, prin care s-a menținut arestul la domiciliu. Odată cu emiterea mandatului, polițiștii au dispus ca Petre Stăncioi să fie dat în urmărire la nivel național. Cei care pot oferi informații despre acesta sunt sfătuiți să sune la 112. Târgujianul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracțiuni de furt calificat, după ce ar fi sustras bijuterii din aur și ceasuri din casele mai multor persoane, printre care și cea a ginerelui fostului primar Dorin Filip și a avocaților Dondera. ”Celebru” a devenit în 2001, când a incendiat uşa apartamentului unui comisar șef de la Serviciul Economic al IPJ Gorj. Ulterior, acesta a incendiat mașina fostului şef al Poliţiei Municipale, Ion Giura și pe cea a adjunctului comandantului.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here