Fotbaliştii gorjeni, tot mai puţine şanse

554

Deşi, la începutul anului, Pandurii părea o echipă care se va baza într-o proporţie semnificativă pe tinerii formaţi la Târgu-Jiu, gorjenii nu au reuşit să se impună sub bagheta lui Flavius Stoican. Mai mult, jucătorii autohtoni care cochetau cu prima formaţie şi în mandatul lui Petre Grigoraş, Rodemis Trifu sau Adelin Pîrcălabu, bifează din ce în ce mai puţine minute. Antrenorul gorjenilor spune că selectează echipa după ce vede la antrenamente, iar daca fotbaliştii îi respectă indicaţiile tactice din timpul meciurilor vor avea mai multe şanse. “Nu mă uit în principiu la vârsta lor, mă uit la calităţile pe care mi le arată la antrenamente sau la ceea ce au făcut în meciul anterior. Eu cred că un câştig pentru echipă este Cătălin Hlistei, este Hamed Yasin. Sunt doi jucători tineri care pot să facă faţă şi în momentul acesta în prima ligă. Dacă o să aibă continuitate şi o evoluţie constantă, cu siguranţă vor ajunge fotbalişti mari. În Pîrcălabu, chiar dacă nu a avut o evoluţie deosebită, am în continuare încredere, chiar dacă nu am fost încântat, în anumite momente, de ce a arătat. Ştiu că poate mult mai mult. Chiar şi după momentele când a greşit, eu am continuat să-l introduc pe teren. Chiar dacă acum a intrat puţin, important este să simtă presiunea jocului, şi atunci când am nevoie de el să facă diferenţa”, a spus Stoican. Fostul internaţional este de părere că Pandurii trebuia să strângă mai multe puncte în play-out, dar elevii săi au plătit tribut greşelilor personale.
“Avem o evoluţie destul de bună, sigur, eliminând ultimele minute. Aşa s-a întâmplat şi la meciul cu Timişoara, aşa s-a întâmplat şi acum la Mediaş. Am avut posibilitatea să plecăm cu puncte, dar, asta este, nu trebuie să dezarmăm. Avem încredere că putem să ne salvăm. Încă se joacă, orice meci este important, ne uităm şi la celelalte rezultate. Mi-aş fi dorit mai mult din aceste meciuri pentru că am avut posibilitate. Sunt realist şi spun lucrurilor pe nume atunci când nu merităm, dar în aceste meciuri puteam scoate puncte mai multe. Venim după o înfrângere pe care am digerat-o destul de greu pentru că am avut posibilitatea să plecăm cu punct sau puncte. Merg pe lucrurile bune din acest meci, pentru că au fost şi lucruri bune, şi încercăm să scoatem erorile pe care le facem, erori destul de mari. Sper ca după meciul de vineri seară să fim bucuroşi, pentru că am suferit destul de mult, mai ales că am avut momente bune la Mediaş”, a punctat Stoican.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here