FOTO: Muniţie de război, descoperită în Gorj

462

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj anunţă descoperirea unor proiectile, grenade și cartușe, într-o pădure din Lelești. „Duminică, membrii Asociației Detecții Gorj, în timp ce-și alimentau hobby-ul în ceea ce privește căutarea cu ajutorul detectoarelor de metale a obiectelor vechi și cu valoare istorică, au descoperit mai multe elemente de muniție pe raza localității Lelești. Au apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, iar o echipă pirotehnică din cadrul instituției noastre s-a deplasat de urgență la fața locului. În urma săpăturilor în zona indicată au fost scoase la lumină două proiectile de calibru 76 mm, patru grenade ofensive și cinci cartușe, toate provenind din bătăliile purtate în Primul Război Mondial. Elementele de muniție au fost ridicate de echipa pirotehnică în vederea depozitării și distrugerii controlate. Atragem atenția tuturor cetățenilor că obiectele de muniție sunt foarte periculoase, iar dacă sunt atinse necorespunzător, pot genera, într-o clipită o tragedie. Recomandăm cătățenilor ca, în cazul în care găsesc astfel de obiecte să nu ezite să apeleze numărul unic pentru apluri de urgență 112″, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here