Fraţii Tătărescu

gheorghetatarascuFamilia Tătărescu este una dintre familiile gorjene care făcea parte din vechea boierime a Olteniei, înrudită îndeaproape cu Pârâienii, Frumuşenii ş.a., ai căror reprezentanţi au ocupat funcţii înalte în dregătoriile Ţării Româneşti, putând fi urmăriţi documentar până în secolul al XV-lea.

Nicolae Tătărescu (1850-1916), general de brigadă şi fost şef de Stat-major al armatei române, şi soţia sa, Speranţa, născută Pârâianu (1858-1920) au avut nu mai puţin de nouă copii, dintre care patru băieţi: Gheorghe, Alexandru, Ştefan şi Emanuel (Emanoil). Gheorghe Tătărescu (1886-1957), cel mai cunoscut dintre fraţii Tătărescu şi una dintre personalităţile gorjene cele mai reprezentative, s-a născut la Poiana, lângă Tg-Jiu, a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova şi, după studii de Drept la Bucureşti, pleacă la Paris, unde susţine în 1912 un doctorat în ştiinţe juridice, cu teza Le régime éléctoral et parlamentaire en Roumanie, în care făcea o critică a regimului parlamentar din România. La începutul anilor 2000, această lucrare a fost reeditată prin grija fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negroponte, fiind lansată în locuinţa familiei din str. Polonă din Bucureşti (care le fusese restituită), festivitate la care am avut prilejul să particip. Atras de publicistică, Gh. Tătărescu a funcţionat o scurtă perioadă ca director al ziarului Cuvântul Gorjului (1918-1919). Din 1912, se înscrie în Partidul Naţional Liberal, fiind ales pentru prima dată în Parlament, în 1919, ca deputat de Gorj. Gh. Tătărescu va avea o carieră politică strălucită, devenind preşedinte al Consiliului de Miniştri, pe timpul lui Carol al II-lea, între 3 ianuarie 1934 şi 28 decembrie 1937 (când are realizări remarcabile pe plan economic), precum şi între 25 noiembrie 1939 şi 4 iulie 1940. A fost căsătorit din 1916 cu Arethia, ns. Piteşteanu, devenită preşedintă a Ligii Naţionale a Femeilor – Filiala Gorj, cea care a avut un rol decisiv în determinarea lui Const. Brâncuşi să ridice celebrele sale monumente la Tg-Jiu. După război, Gh. Tătărescu îşi formează propriul partid liberal, acceptând să intre ca viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Străine în Emanoil Tatarascuguvernul Groza; în această calitate este preşedintele delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris. Înlăturat brutal de la guvernare pe 4 noiembrie 1947, Gh. Tătărescu se retrage, dezamăgit, la Poiana. Ulterior, în martie 1949, i se stabileşte domiciliu forţat în Bucureşti. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, Gh. Tătărescu este arestat şi depus în subsolul clădirii Ministerului de Interne (devenit apoi sediul CC al PCR), ocupând, singur, celula nr. 22. Ulterior va fi transferat la închisoarea din Sighet, unde rămâne până în decembrie 1950, când este adus la Bucureşti, în arestul Securităţii din Calea Plevnei. Aici este constrâns să fie martor al acuzării în procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Este eliberat din închisoare de abia la 6 iunie 1955, grav bolnav de Morbul lui Pott. Moare relativ la scurt timp după ieşirea din închisoare, la 28 martie 1957. După 1989, fiica sa Sanda Tătărescu-Negroponte a mutat osemintele părinţilor săi de la Poiana la Curtişoara, lângă Tg-Jiu, unde există un muzeu etnografic în aer liber. Fiul Tudor, plecat imediat după război în Franţa, cu vasul Transilvania, împreună cu mama Arethia (care revine apoi în ţară) şi cu vărul său Dinu, fiul lui Emanuel Tătărescu, era suferind de nervi şi va fi internat într-o clinică la Paris, fără a mai reveni în ţară. Din relatările dnei Marigela Paschievici (colegă şi bună prietenă cu Sanda Tătărescu; vor deveni ulterior verişoare prin alianţă), Gh. Tătărescu depusese o sumă de bani la Paris pentru îngrijirea fiului, bani la care avea acces un cunoscut, considerat om de încredere, dar dovedit a fi un escroc care, fără nici un fel de scrupule, şi-a însuşit întreaga sumă. Fiica Sanda, căsătorită Negroponte, fostă şefă a organizaţiei de femei a PNL – Tătărescu, va fi, de asemenea, arestată, în perioada 1952-1954. Este de amintit că, după cutremurul din 1977, dna Paschievici împreună cu cel de-al doilea soţ, Dimitrie Cosmescu, îşi vor găsi adăpost în locuinţa prietenei sale Sanda Tătărescu-Negroponte, unde vor sta până la 1 ianuarie 1978. Toţi ceilalţi fraţi ai lui Gh. Tătărescu au fost arestaţi odată cu acesta sau la scurt timp ulterior. Astfel, cel de-al doilea frate, Alexandru (1888-1951), general de brigadă în rezervă, cu studii în Germania, fost preşedinte al Organizaţiei PNL-Tătărescu din judeţul Gorj, avea să fie arestat tot în noaptea 5/6 mai 1950, depus în celula nr. 57 din subsolul MAI, apoi internat la Sighet, unde şi moare în 1951. A fost căsătorit, mai întâi, cu o doamnă Mongescu şi apoi cu Cireşica (n. 1902), văduva deputatului şi avocatului Vasile Arjoceanu, politician foarte cunoscut în Gorj, rudă cu familia mea (o soră a mamei fusese căsătorită cu fratele său, Ştefan Arjoceanu). Cireşica a stat şi ea în puşcărie în Tatarascu 3perioada aprilie 1952 – aprilie 1954, ca “element dubios”. Al treilea frate Tătărescu, Ştefan (ns. în 1890), colonel de aviaţie în rezervă, va fi depus în celula nr. 85 din subsolul MAI, închis la Sighet şi adus apoi în Bucureşti la închisoarea Malmaison; va fi eliberat în 1957, supravieţuind apoi până în 1970. Nu a avut urmaşi din căsătorie. Ştefan Tătărescu fusese membru marcant al partidului Ţărănesc al lui Ion Mihalache, ales senator pe listele acestui partid, iar ulterior devenind lider al Partidului Naţional-Socialist Român, de orientare pronazistă, director al Ligii Apărării Naţionale şi al României aeriene (de altfel, cartea sa Crez nou, din 1932, proslăveşte ideea naţional-socialistă). Ştefan Tătărescu a fost şi autor al unor cărţi în care atrăgea atenţia asupra pericolului bolşevic, precum volumul Sovietele în faţa războiului de mâine (1929), în care se arată că Pe ruinele ţarismului Sovietele clădesc un regim militar şi un altul intitulat O ţară însângerată, apărut la Craiova, la „Scrisul Românesc”. A scris, de asemenea, şi piese patriotice, în colaborare cu Ion Al. George (Fugarul şi Sângele neamului, prima reprezentată pe front, în 1919). În fine, Emanuel (1892-1981), cel de-al patrulea frate, ofiţer de carieră, a fost primar al Craiovei între anii 1927-1928, fondatorul şi directorul editurii Scrisul Românesc, fiind, în anii ’30, în fruntea societăţii pe acţiuni Adevărul. Emanuel Tătărescu s-a căsătorit cu Gabriela, ns. Fotino, având împreună doi băieţi: Dinu, plecat la Paris, căsătorit cu Mira, şi Manole, căsătorit, la 8 noiembrie 1943, cu Marigela Paschievici, astăzi ajunsă la venerabila vârstă de 92 de ani, cea care, cu deosebită amabilitate,mi-a furnizat informaţii privind familia Tătărescu şi mi-a pus la dispoziţie preţiosul său album de familie, din care am reprodus, aici, unele fotografii-document. Arestat şi el în 1950, depus în celula nr. 71 din subsolul MAI, transferat apoi la Sighet, Emanuel Tătărescu va sta în închisoare până la 15 august 1955 şi va locui apoi la nora sa, Marigela Paschievici, în str. Henri Coandă nr.42, până la sfârşitul vieţii, în 1981. Cu un an înainte de eliberarea din detenţie, soţia sa, Gabriela, îşi pusese capăt zilelor, nemaiputând suporta cumplitele încercări prin care trecea. De altfel, şi alţi membri ai familiei Tătărescu recurseseră la acelaşi gest tragic (este vorba de sora fraţilor Tătărescu, Florica Sfetescu, precum şi de fiul acesteia, Horia Sfetescu, politician liberal, care se sinucisese după ce ieşise din închisoare, unde fusese torturat). Dintre surorile Tătărescu, cea mai mare, Constanţa, s-a căsătorit cu un maior, având împreună o fată. O altă fată, Speranţa, a fost căsătorită cu generalul doctor Urdăreanu. Nu au avut copii. Cea de-a treia, Marioara, căsătorită Mărculescu (soţul era ofiţer superior), a avut un băiat Mihai şi o fată Măriuca, căsătorită Vasiliu Bolnavu, care trăieşte şi astăzi şi are la rândul ei doi copii şi nepoţi. În afară de Florica, căsătorită Sfetescu, de care am amintit mai sus, ultima fată Tătărescu, Irina (Irène) s-a căsătorit cu colonelul Aurel Pociovălişteanu, din Tg-Jiu. Soţii Pociovălişteanu, prieteni cu părinţii mei, aveau o casă la Tg-Jiu, pe Dealul Târgului, lângă conacul bunicului, Constantin Popescu. Clădirea este şi astăzi în picioare, fiind, în timpul regimului comunist, sediul unei ferme a Staţiunii de Cercetări Pomicole. O nepoată a col. Pociovălişteanu, Ileana, de o frumuseţe răpitoare, născută în 1919 la Tg-Jiu, a dus o existenţă aventuroasă, având o legătură cu Mihai Antonescu, care, înainte de 23 august, a trimis-o în Elveţia, pentru a o proteja. Ulterior, Ileana Pociovălişteanu a plecat în Statele Unite, unde a contractat căsătorii, succesive, cu moştenitorii imperiilor Bulova şi Lindt. În perioada anilor ’50 şi-a adjudecat la licitaţie o lucrare a lui Brâncuşi (Muza), pe care a vândut-o ulterior cu 800.000 dolari unui colecţionar. A murit la 90 de ani, pe 6 august 2009, în West Palm Beach, Florida.

Sorin Popescu

6 COMENTARII

  1. Foarte interesant articolul. Ma intereseaza informatiile privind-o pe Gabriela Tatarescu, ruda cu Nicolae Coculescu. As cita cateva fragmente din articol, dar nu stiu cine este autorul.

  2. Vad ca semneaza domnul Sorin Popescu, nepotul lui Constantin Popescu, proprietarul conacului de pe Dealul Targului din Tg. Jiu, cum rezulta din articol.

  3. Stiu de la taica-miu (Constantin Plesoianu) ca si familia noastra era inrudita cu familia Tatarascu, insa nu stiu pe ce linie… Ati putea dvs. sa furnizati amanunte ? Va multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here