Furios după meciul din Banat, Bogoi a rămas optimist

526

Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, şi-a exprimat indignarea după evenimentele petrecute la Timişoara. Rezultatul din partida cu ASU Politehnica a rămas în plan secund după accidentarea căpitanului Denis Brânzan. Principalul echipei noastre a povestit că întreg stafful Pandurilor a trăit clipe de groază, pentru că liderul din teren al formaţiei alb-albastre nu era transportat la spital. În plus, Bogoi spune că arbitrul a fost prea îngăduitor cu Vidrăsan, jucătorul care i-a provocat o triplă fractură fotbalistului din Târgu-Jiu. “La faza accidentării lui Denis Brânzan, din minutul 8, mingea era între cei doi jucători, jucătorul nostru a dat în minge, iar jucătorul advers a venit cu capul în figura lui şi i-a provocat trei fracturi. După părerea mea, fotbalistul gazdelor trebuia eliminat şi noi trebuia să jucăm 11 la 10. Apoi a urmat evenimentul cu ambulanţa. Pur şi simplu, jucătorul nostru avea mari dureri, dar nu a fost transportat la spital, deşi noi, timp de 25 de minute nu ne-am mai uitat la meci. Efectiv, ne-am rugat de doctorul de pe ambulanţă să plece cu maşina. Noi nu facem contestaţiii, deşi am înţeles că au avut probleme cu a doua ambulanţă. La loviturile în zona tâmplei, din minimele cunoştiinţe medicale, trebuia să ştie că minutele imediat după accidentare sunt foarte importante şi trebuia să plece de urgenţă la spital. Jucătorul nostru a stat 25 de minute în ambulanţă până a venit a doua maşină de la spital şi l-a transportat”, a relatat Bogoi.

Reclamă din nou arbitrajul
Supărat după evenimentul din minutul opt, Bogoi a fost deranjat şi de golul gazdelor, dar şi de eliminarea lui Moussa Konate. Oaspeţii au evoluat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică, după ce, în minutul 58, apărătorul pandurilor a văzut al doilea galben. Antrenorul gorjenilor a declarat că fazele în care echipa sa a fost defavorizată sunt din ce în ce mai multe. “La golul lor, jucătorul advers, după părerea mea, a făcut o preluare cu mână evidentă şi apoi a băgat mingea în poartă. Arbitrul de centru ar avea circumstanţe pentru că a fost mascat, dar arbitrul de tuşă cred că a văzut foarte bine faza. În plus, eliminarea lui Konate s-a produs după ce jucătorul nostru, în prealabil, a fost faultat. I s-a dat peste picioare şi, bineînţeles, nervii au cedat. Nu trebuia să riposteze aşa, a greşit, am spus şi după meci, dar în loc să jucăm noi în superioritate numerică a jucat echipa adversă. A fost un joc pe care, după aspect, trebuia să-l câştigăm. Trebuia să mai avem 10 puncte în plus, dacă ne luăm după ultimele partide în care au fost acordate împotriva noastră trei penaltiuri şi ni s-au anulat trei goluri”, a declarat Bogoi.

Urmează meciul cu “U”
Fără Denis Brânzan şi Moussa Konate, Pandurii Târgu-Jiu are o misiune foarte dificilă pe teren propriu, astăzi, de la ora 14.00, cu Universitatea Cluj. Din păcate, partida nu va fi televizată, Snagov-FC Argeş fiind jocul, de la aceeaşi oră, preferat de televiziuni. Antrenorul Adrian Bogoi a admis că oponentul din această rundă are toate atuurile pentru a ataca promovarea, dar formaţia sa ţinteşte victoria. La ora partidei se anunţă temperaturi scăzute şi ninsoare.“Întâlnim o echipă care după părerea mea este favorită la promovare, cu un buget foarte mare, au avut buget mare şi când erau la judeţ. Le doresc succes după meciul cu noi. Noi abordăm acest meci la victorie, suntem optimişti şi vrem să luăm punctele puse în joc. Oricum ar fi vremea la ora jocului sper să ţină cu noi şi să câştigăm”, a spus Bogoi. Universitatea Cluj vine după un rezultat surprinzător, 0-0 pe teren propriu cu CS Baloteşti. Managerul “şepcilor roşii”, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că ardelenii sunt capabili să câştige în faţa oricărui adversar. Chiar şi aşa, Clujul are în acest moment 35 de puncte, cu 5 mai puţine decât liderul Chindia Târgovişte. “Cu Baloteşti a fost un meci mai greu decât ne-am fi aşteptat. Probabil că băieţii noştri au tratat adversarul puţin superficial, din cauza locului ocupat în clasament şi nu au fost suficient de conectaţi la importanţa partidei. Aici cred că s-a făcut diferenţa. Apreciez ritmul susţinut şi atitudinea jucătorilor, dar, pe de altă parte, astăzi le-a lipsit luciditatea şi claritatea în joc. Urmează meciul cu Pandurii. Avem potenţial, calitate, jucători valoroşi şi mergem să câştigăm. De altfel, toate meciurile le putem câştiga de-aici încolo”, a declarat Sabău.După jocul cu Universitatea, Pandurii va întâlni Aerostar Bacău sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 11.00, iar în ultimul meci al anului se va deplasa la FC Argeş. Partida cu piteştenii se va juca duminică, 9 decembrie, de la ora 12.00 şi va fi televizată.
Liga 2 / Etapa 19
Marţi, 27 Noiembrie
Academica Clinceni – Petrolul Ploieşti 2-1
Miercuri, 28 Noiembrie
CS Baloteşti – Aerostar Bacău 11:00
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea 14:00
ACS Poli Timişoara – Daco-Getica Bucureşti 14:00
UTA Arad – CS Mioveni 14:00
Sportul Snagov – FC Argeş 14:00
Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj 14:00
Metaloglobus Bucureşti – ASU Politehnica Timişoara 14:00
Ripensia Timişoara – SSC Farul Constanţa 17:00
Joi, 29 Noiembrie
Chindia Târgovişte – Energeticianul 14:00
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here