Furt de salcâmi, întrerupt de polițiști

510

O femeie de 46 de ani, din comuna Schela, a încurcat, miercuri, planurile unui vecin care tocmai făcea rost de lemne de foc, din pădurea acesteia. Tânărul s-a ales cu dosar penal. ”Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de o femeie de 46 de ani, din comuna Schela, cu privire la faptul că o persoană a tăiat mai mulți arbori de pe un teren ce îi aparține.
Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Schela, a tăiat un număr de cinci arbori nemarcați, de esență salcâm, cu diametre cuprinse la cioata între 30 si 50 centimetri, de pe un teren ce aparține apelantei și pe care intenționa să-i transporte la domiciliul său. Arborii au fost predați în custodie apelantei, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here