Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Cîlnic, a fost reținut sub acuzația de furt. Tânărul a fost depistat de oamenii legii în timp ce deţinea în autoturismul personal, parcat pe un teren viran, în apropierea Carierei Jilţ Sud, un număr de 4 elemenţi de rolă metalică, acoperiţi cu un material textil. Acesta nu a putut justifica prezența subansamblelor.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cursul zilei, bărbatul ar fi sustras, din perimetrul Carierei Jilţ Sud, de la o bandă, un număr de 4 elemenţi de rolă metalică cu lungimea de 1 metru fiecare, pe care, la ieşirea din serviciu, i-ar fi încărcat în autoturismul personal, cu intenţia de a le duce la domiciliu“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Bărbatul va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.