Furturile de lemne continuă

370

Numărul cazurilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos înregistrate la nivelul judeţului Gorj continuă să crească. Duminică, de exemplu, poliţiştii au prins în flagrant doi gorjeni care transportau cu căruţele arbori furaţi din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Peşteana; în aceeaşi zi, a mai fost depistat şi un bărbat care transporta cu o autoutilitară material lemnos a cărui provenienţă nu a putut-o justifica.

În cursul zilei de 13 decembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 51 de ani, din comuna Fărcăşeşti, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Peşteana, despre faptul că doi bărbaţi, de 46, respectiv 53 de ani, ambii din comuna Fărcăşeşti, transportau cu două vehicule cu tracţiune animală, material lemnos sustras de pe raza localităţii. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că cei doi s-au deplasat în pădurea aparţinând Ocolului Silvic Peşteana, în U.A. 103 Halda Roşia, din comuna Fărcăşeşti, de unde ar fi tăiat de pe picior 23 de arbori de esenţă salcâm. „Întreaga masă lemnoasă a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Peşteana, fiind indisponibilizată o secure şi un motoferestrău. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Baia de Fier au identificat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe drumul forestier „Valea Galbenului”, de pe raza comunei, cantitatea de aproximativ 3,8 mc material lemnos de esenţă fag, fără a deţine documente de provenienţă. În acest caz, întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Polovragi. În cauză s-a întocmit, de asemenea, dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here