Gânduri despre ia de acasă

Ori de câte ori privesc o ie, îmi revăd bunica în cerdacul casei din Croici, întotdeauna purtând cu mândrie cămaşa cu altiţă, etalon al perfecţiunii din zilele de atunci şi până azi. Îmi trec prin faţa ochilor horele din mijlocul satului, rotite cu patimă şi sârg într-o mare de culori, care vibrau în acelaşi sens şi cu aceeaşi măsură. Aud din nou susurul râului din fața casei bunicilor, unde, copii fiind, admiram adăpostiţi între crengi fetele care-şi spălau părul şi culorile din iile lor, din care macii roşii îţi luau mai mereu ochii. Şi-mi amintesc duminicile, Crăciunul şi Învierea, când musai tot satul îşi punea straiele bune, străbunele, purtând sărbătoarea pe drum până-n pragul bisericii. Şi zilele în care totul mirosea a fân proaspăt cosit, după ce carele aduceau în bătătură câmpul cu flori al verii coapte de-afară.
Apoi clăcile, unde ascultam poveşti până pleoapele se-nchideau şi mă purtau în lumea lor, colorată precum cămeşile femeilor care îşi începeau torsul şi ţesutul musai cu o rugăciune. Poate de-aici şi croiala iei, respectată cu sfinţenie, dintr-o singură bucată de pânză şi în formă de cruce!
Aşadar, ia românească – atât cuvântul, cât şi cămaşa în sine fără pereche în lume! – pe lângă-i frumuseţea fără seamăn, deşteaptă simţuri şi învie poveşti, pe care altfel, supuşi uitării, le-am lăsa pradă capriciilor timpului. De departe cel mai authentic simbol al poporului român, ia rămâne o poveste şi o carte deschisă de istorie, o definiţie a echilibrului magic al naturii transpus cu migală, dar perfect, în lada de zestre a satelor noastre.
Semnele cusute într-o poveste fără sfârșit aici, în România, se regăsesc în toate marile culturi ale lumii, demonstrând identități ale creației bazate pe aceleași prototipuri ale mitului.
Iată motivația faptului că într-un interval extrem de scurt, magia lansată de croiul atât de simplu al cămășii, peste care se adaugă complexitatea rațională a simbolurilor, tehnica realizării cusăturii, culorile, dispunerea lor pe suprafațe, eleganța acestui dialog sintetic al unei îndelungate tradiții – a oferit lumii imaginea adevăratei Românii fără a o mai căuta aiurea.
Albumul de faţă îşi doreşte să aducă, mai întâi, un omagiu mâinilor care au adunat atât de frumos culorile în pânza alba de-a lungul timpului, apoi tuturor celor ce poartă şi azi cu mândrie ia românească, oferind percepția vizuală a frumuseții diferențelor născute într-o zonă geografică specială, cea a Gorjului, care își subliniază cu mândrie propria identitate în ansamblul umanității.
Nu pot să închei fără să mărturiseasc că visez încă la o Românie îmbrăcată de sărbătoare în ceea ce-i stă cel mai bine: costumul popular.
Teodor Dădălău