Gardoş: “Echipa se va întări şi lucrurile vor arăta mai bine”

463

Universitatea Craiova vine după două partide oficiale în care nu a reuşit să marcheze, iar deplasarea din această rundă se anunţă una foarte grea. Trupa lui Devis Mangia se deplasează la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi, partidă care va avea loc duminică, de la ora 18.00. “Juveţii” nu se vor putea baza în acest meci pe aportul lui Dimitrov, Rossi, Martic, Bic şi Markovic, toţi cei 5 jucători fiind accidentaţi. În ciuda acestui fapt, antrenorul Universităţii a declarat că echipa sa merge să câştige. “Va fi un meci dificil cu o echipă bună. Sepsi este o formaţie care va lupta pentru play-off în acest sezon, a achiziţionat jucători buni, însă noi jucăm toate meciurile la victorie”, a spus antrenorul italian. Fundaşul central Florin Gardoş nu intră în panică după două rezultate negative. Apărătorul Craiovei este convins că formaţia din Bănie va aduna şi victorii în scurt timp.
“N-am început exact cum ne-am fi dorit. Sper să reuşim să înscriem, să nu luăm gol şi să obţinem 3 puncte, pentru că deja am pierdut puncte şi fiecare punct pierdut va conta în economia campionatului. Cred că am avut şi ghinion meciul trecut, am avut bară, ocazii clare, dar vom înscrie, nu-mi fac probleme. Nu cred că e un blocaj sau ceva de genul acesta”, a declarat internaţionalul român. Gardoş a mai spus că trupa din Bănie va avea altă faţă în perioada următoare, dar e normal ca aşteptările să fie mari la Craiova.
“Lumea are aşteptări mari după un sezon bun şi poate nu mai are răbdare. Echipa se va întări şi lucrurile sunt convins că vor arăta mai bine”, a declarat fundaşul central.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here