Gardoş şi Santos, debut cu Timişoara?

555

Universitatea Craiova și-a prezentat oficial ultimele transferuri din această iarnă, fundaşul Florin Gardoș şi mijlocaşul Andre Santos. Cei doi au explicat de ce au ales să evolueze în Bănie şi au declarat că sunt gata să intre în echipa de start a lui Devis Mangia.
“Am ales să vin aici, pentru că am fost dorit de conducere, antrenor. A fost important pentru mine. Mi-a plăcut că totul a mers repede, a fost transparent, oameni profesioniști. Am rămas plăcut surprins de ce se întâmplă aici. Când am plecat din România, lucrurile nu erau așa bine puse la punct. Sper să revin la echipa națională, de aceea m-am și întors în România. Eu sunt pregătit pentru meciul cu Timişoara. Acum mi-e greu să ştiu când voi fi la 100%. Ultimul meci l-am jucat în ianuarie, la echipa a doua la Southampton. Din vară iau în calcul orice variantă. Din iunie îmi expiră contractul şi vom vedea. Ar fi cea mai mare palmă pentru unii să iau titlul cu Craiova. Vreau să-mi ajut echipa cât mai mult, iar titlul ar fi ceva extraordinar. Și o Cupă ar fi ceva extraordinar”, a declarat Florin Gardoş.
În schimb, Santos a spus că a avut numai referinţe bune despre Craiova, una chiar de la prietenul Diogo Salomao, jucătorul lui Dinamo Bucureşti. “Am venit la Craiova într-o echipă bună, am văzut stadionul pe internet și atmosfera creată de suporterii Științei. Pentru un jucător, să joci un meci cu peste 20.000 de oameni în spate este incredibil. Dacă mă voi antrena bine, cu siguranță voi intra în echipa de start. Am un prieten bun la Dinamo: Diogo Salomao. Am jucat cu el la Sporting și la Deportivo La Coruna. A vorbit cu mine despre Craiova. L-am întrebat și a spus că e o echipă foarte bună și că are suporteri foarte buni. Când am ajuns pe aeroport i-am trimis un mesaj. I-am zis că îl voi «omorî» la Craiova, dacă în prima etapă jucăm în play-off”, a declarat Andre Santos.

Mangia decide
Antrenorul Devis Mangia este recunoscut ca un tehnician care nu se grăbeşte să ia decizii. Ținând cont că Santos şi Gardoş au totuşi un C.V. bun pentru Liga 1, aceştia ar putea debuta mai devreme decât se anticipează. Alex Mateiu este singurul fotbalist care acuză mici probleme medicale înainte de duelul cu Timişoara. “Ambii jucători au nevoie de timp pentru a înțelege sistemul și ideea noastră de joc. Mateiu este singurul care ar avea mici probleme de ordin fizic. Voi lua o decizie după ce voi vedea și ultimele antrenamente. Trebuie să decid doar în privința lui Alex, ceilalți jucători sunt ok. Florin a ajuns acum două-trei zile şi s-a antrenat cu echipa. Este în formă, dar e adevărat că mai poate creşte din punct de vedere fizic. În sistemul nostru cu 3 fundaşi, în partea stângă, eu prefer un fundaş care e stângaci. Din punctul meu de vedere, Florin va juca în mijloc, dar şi în dreapta, chiar am discutat cu el în acest sens”, a spus Devis Mangia.

Bănăţenii mizează pe orgoliu
Politehnica Timişoara pare o echipă debusolată în acest moment, dar antrenorul oaspeţilor, Leo Grozavu, ştie că perioada de criză poate trece doar cu rezultate pozitive. Fostul tehnician de la Botoşani vrea o schimbare de atitudine de la jucătorii săi, mai ales că bănăţenii vor juca în faţa unui public vulcanic. Roman nu poate fi folosit pentru acest meci, iar Cînu, Haruţ şi Munteanu au şanse mici să fie pe teren. În schimb, Şeroni a fost reprimit la antrenamente. “Meciul cu Craiova e ca orice partidă de campionat. E ultima etapă şi ne dorim să lăsăm o impresie pozitivă. Nu trecem prin cea mai fastă perioadă. Trebuie să acceptăm realitatea. Degeaba vorbim dacă nu arătăm pe teren. Vom juca pe un stadion frumos, cu o atmosferă extraordinară. Mai mult ca sigur vor fi 18-19 mii de oameni. Dar şi noi trebuie să fim pregătiţi, ca oponenţi ai Craiovei, trebuie să avem orgoliu. Din păcate, toată lumea ne cântă prohodul”, a precizat Grozavu. Antrenorul a mai spus că un succes împotriva unei echipe de play-off ar fi unul de moral pentru elevii săi. “Pentru noi, miza este mult mai mare decât cea a punctelor. O victorie ne-ar da o altă stare cum să abordăm play-out-ul. Un rezultat pozitiv ar avea un alt impact asupra jucătorilor. Mai mult ca sigur, Craiova va utiliza jucători care au jucat mai puţin”, a mai spus Grozavu. Fostul jucător al Universităţii, portarul Cătălin Straton, a declarat că Politehnica trebuie să se ridice la valoarea adversarei. “Craiova este o echipă bună, care se bate la campionat, dar asta nu înseamnă că trebuie să mergem acolo să ne predăm, trebuie să demonstrăm că suntem jucători profesionişti”. ACS Poli ocupă locul 10, cu 26 de puncte, în timp ce Craiova închide podiumul, cu 50 de puncte. Meciul se desfăşoară în această seară, de la ora 20.45.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here