Gârjoabă a pierdut procesul pentru permis

448

Fostul director de resurse umane de la fostul Complex Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă, devenit sindicalist între timp, rămâne prin sentință definitivă a instanțelor de judecată pieton pentru următorul an de zile. Curtea de Apel Craiova i-a respins ieri apelul pe care l-a formulat la decizia de la Târgu Jiu prin care era sancționat cu o amendă penală de 5400 de lei, echivalentul a 180 de zile amendă. Magistrații i-au interzis acestuia și ca timp de un an de zile să nu mai conducă autoturisme, Gârjoabă alegându-se cu pedeapsa respectivă după ce, în iarnă, a fost prins de agenții rutieri conducând sub influența alcoolului.
El a fost tras pe dreapta și pus să sufle în fiolă după ce trecuse printre barierele lăsate de la o trecere de cale ferată, încălcând legea de două ori. Analizele de sânge și etilotestul au arătat că fostul director avea 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi 1,80 mg în sânge, rămânând pieton imediat. Acum el trebuie să aștepte să execute pedeapsa și după ce va trece anul de interdicție să susțină din nou examenul de conducere pentru a obține permisul care să îi de voie să mai circule legal pe drumurile publice.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here