,,Gașca” lui Tăriceanu a făcut un memoriu, Fostul BPT al PLR Gorj i-a creionat imaginea negativă a lui Dian

525

Componenții fostului Birou Permanent Teritorial al PLR Gorj, nu au părăsit ,,corabia”, adică ALDE Gorj, chiar în momentul sosirii senatorului Dian Popescu. Aceștia au redactat, încă din decembrie, un memoriu adresat liderului Călin Popescu Tăriceanu, în care solicitau să fie chemați la București pentru o analiză necesară, în opinia lor, înaintea numirii lui Dian Popescu, creionat negativ în presa locală, drept un politician cu datorii, cu dosar penal și cu o condamnare pe fond, care i-a determinat și excluderea, pe motive de etică, din PNL. Din păcate însă, în ciuda argumentelor prezentate de foștii liberali, Tăriceanu nici nu a chemat biroul gorjean la discuții și nici nu s-a gândit de două ori înainte de a-l numi pe senator drept copreședinte al ALDE Gorj. Drept urmare, membrii BPT, și-au dat demisia în bloc, ei fiind uimiți în special de graba cu care Tăriceanu a numit copreședintele de la Gorj, mai ales că astăzi noul lider are termen în procesul penal de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, foștii PLR-iști sunt șocați că Tăriceanu nu a ținut cont de opinia anti-Dian manifestată de conservatori, în frunte cu liderul acestuia Daniel Constantin, care a făcut tot posibilul să-l mențină pe Marius Borcan la cârma ALDE Gorj.

,,Vă înaintăm un memoriu, asumat de Biroul Politic Teritorial al Partidului Liberal Reformator – Organizația Gorj și de majoritatea presedinților de organizații locale PLR din județ, cu privire la anunțata intenție a senatorului Dian Popescu de a adera la Alianța Liberalilor și Democraților – Gorj. Vă adresăm rugămintea de a invita o delegație a PLR Gorj la o întâlnire de analiză și clarificări a situației de fapt și a consecintelor pe care aceasta le va determina. Anexăm copii ale unor materiale apărute în media gorjeană, toate fiind în directă legătura cu subiectul pe care îl supunem atenției dumneavoastră” se arată în documentul transmis lui Călin Popescu Tăriceanu, în decembrie.
Demersul în cauză a fost realizat la propunerea lui Călin Simionescu, vicepreședinte al ALDE Gorj, realizat de către acesta și avizat de Biroul Permanent Teritorial și de liderii organizațiilor locale. Spre surprinderea semnatarilor, documentul nu a primit vreun fel de atenție a conducerii ALDE, aripa PLR, și asta deoarece Dian Popescu bătuse deja palma la București și fusese primit fără condiții de integritate în această formațiune politică pe care, nu demult, o cataloga drept ,,gașca” și ,,ONG-ul lui Tărcieanu”.

Simionescu: ,,ALDE Gorj mai are doar partea PC-ului”

U
U

Călin Simionescu, demisionat și el din ALDE Gorj, susține acum că Dian a moștenit o organizație fără liberali, BPT al ALDE fiind desființat, cele 50 de organizații încropite în județ sunt și ele destrămate, liderii dându-și demisiile din funcții. Dian nu mai poate miza nici măcar pe aleșii partidului, deoarece toți au spus că nu-l agreează pe Dian Popescu. Organizația deține 25 de consilieri locali, patru viceprimari și un primar.
,,Probabil Dian va reuși să încropească o parte din organizațiile din județ până la locale, dar filialele în cauză vor fii unele de mâna a doua, deoarece adevărații liberali nu vor face parte din ele, ci în componența acesatora se vor găsi nemulțumiții din alte partide și cei care nu-și mai găsesc locul, poate din motive de etică, din partidele care ar trebui să-i excludă. Noile structuri vor fi doar cârpite, așa cum îi place lui Dian Popescu, iar rezultatele vor fi pe măsură”, a declarat Călin Simionescu, care se va îndrepta spre o formațiune politică cu doctrină liberală.
Simionescu spune că a fost ofertat de mai multe partide politice, dar va lua o decizie abia în următoarele zile.
Anamaria Stoica

Dian, imagine deplorabilă!
<<Se remarcă în mod deosebit imaginea publică deplorabilă de care Dian POPESCU beneficiază ca și individ, om de afaceri, fiind urmărit de datorii și eludări de la plata salariilor către angajați și bugetul de stat, anturaj dubios la care face referire, public, într-un mod sfidător pentru opinia publică. Sunt de notorietate declarațiile publice ale senatorului Dian POPESCU, în stil bombastic și cu cautată emfază, mesaje prin care acesta se declară stăpân al „partidului său”, menționând fapul că exclude pe toată lumea care-i stă împotrivă și în același timp acordă funcții de conducere oamenilor de casă, dar în final a ajuns să amestece aceste două linii directoare după care consideră potrivit să conducă organizația, eliminând colaboratorii apropiați care începeau să se trezească (viceprimarul municipiului Târgu-Jiu și în același timp președinte al Organizației Municipale PNL, precum și vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, acum președinte al Organizației Municipale PNL). Exemplele pot continua până la nivelul organizațiilor locale, dar pentru eficiență vom anexa articole și luări de poziție din media locală care scot în relief, în detaliu și în cele mai aprinse culori „notorietatea” senatorului Dian POPESCU>>, se arată, printre altele, în memoriul în cauză, documentul fiind însă netratat la justa valoare de către cel căruia i-a fost adresat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here