Gazonul o face de ruşine pe Universitatea

484

După ce antrenorul Devis Mangia s-a plâns de starea gazonului la ultimul joc din campionat, craiovenii s-au lovit de aceeaşi problemă şi la meciul de Cupă cu Dinamo. O ambulanţă intrată pe teren pentru a-i oferi asistenţă croatului Martic a smuls pur şi simplu bucăţi de iarbă, semn că suprafaţa de joc nu s-a prins pe “Ion Oblemenco”, iar problema are şanse nule să fie remediată până la sfârşitul campionatului. Craiova mai joacă 6 meciuri acasă până la finalul sezonului, iar spectacolul de pe teren le este răpit plătitorilor de bilete. “Gazonul se rupe imediat, sper să se rezolve această problemă cu timpul. Pentru că e păcat când vin atâţia oameni în tribune. Îţi vine să îţi dai viaţa pe teren pentru ei, dar spectacolul lasă uneori de dorit din cauza terenului”, a spus Nicuşor Bancu, marcatorul singurului gol al “sfertului” cu Dinamo. Nici antrenorul oaspeţilor, Florin Bratu, nu a omis acest detaliu. “Tot ce am pregătit la antrenament, din punct de vedere tactic şi al posesiei, s-a anulat din cauza terenului, unul foarte rău care nu face cinste acestei echipe. Nici pe ei nu i-a ajutat”, a afirmat tehnicianul. La finalul anului 2017, jucătorul de la CFR, Ciprian Deac, declara că la Craiova este cel mai rău gazon din ţară. Rămâne de văzut cine va răspunde pentru starea suprafeţei de joc, dar un lucru este cert, nu se mai poate continua aşa pentru mult timp.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here