Gliwa spre Steaua?

465

Aflată în căutarea unui portar care să-l înlocuiască în sezonul viitor pe Tătărușanu, Steaua ar putea să se alimenteze din nou din grădina pandurilor.

Portarul polonez Michal Gliwa a ajuns la Pandurii în iarnă, transferat de la Zaglebie Lubin, și ar putea urma exemplul lui Eric, care n-a dansat la Târgu Jiu decât o jumătate de sezon. Gliwa n-a apărat decât în 9 partide poarta gorjenilor și a avut evoluții corecte între buturi, fără a i se putea imputa goluri, însă și fără a se face remarcat prin parade extraordinare. Totuși, Steaua ar putea să-l considere demn de poarta sa, iar în ultima vreme chiar au apărut zvonuri legate de un interes al grupării din Ghencea cu privire la portarul polonez.

Grig n-ar spune nu pentru suma corectă
Așa cum nu s-a opus transferurilor altor jucători ce au îmbrăcat mai întâi tricoul Pandurilor pentru ca apoi să treacă la Steaua, Grigoraș nu se opune nici plecării lui Gliwa, portar pe care însă pare a se baza din sezonul viitor ca titular, dacă nu va face saltul la gruparea bucureșteană: „Gliwa la Steaua? Sună frumos. Şi Pintilii, şi Matei, şi Chiricheş nu au sunat frumos? Deocamdată e jucătorul Pandurilor până în 2016, m-am uitat atent, aşa că de ce vă faceţi probleme? E jucătorul nostru, iar dacă o să vină cu o ofertă se va discuta şi se va lua o decizie. La portari le-am dat câte două jocuri, Gliwa a avut primele două jocuri, Mingote alte două şi urmează Stanca. În campionatul viitor nu se va mai întâmpla asta”, a declarat antrenorul Pandurilor.
Plecarea lui Gliwa la Steaua nu ar duce la o criză a portarilor la Pandurii, care este destul de bine acoperită pe acest post. Prea bine, ar spune Grigoraș, care nu este adeptul păstrării în lot a mai mult de doi portari cu pretenții la postul de titular. Pe lângă Gliwa, contracte cu Pandurii mai au și pentru sezonul viitor alți trei portari de valoare: portughezul Pedro Mingote și românii Răzvan Stanca și David Lazar.

Monedă de schimb?
Cu siguranță, Pandurii nu l-ar ceda pe Gliwa decât în schimbul unei sume destul de consistente, însă pe lângă banii pe care i-ar putea obține, există posibilitatea ca gorjenii să insiste și pentru aducerea, fie sub formă de împrumut, fie ca transfer definitiv, unor jucători din Ghencea pe care Reghecampf nu-i are în vedere pentru sezonul viitor. Grigoraș a comentat rezultatul din Ghencea și prin prisma jucătorilor cu care Reghecampf a abordat meciul respectiv menționând că pentru Steaua au jucat jucători pe care și i-ar dori în lot la Pandurii în sezonul viitor: „Dacă la vară aţi fi întrebaţi dacă ni se oferă jucători ca Râpă, Georgievski, Pîrvulescu, Filip, Neagu, Iancu, Răduţ, Piovaccari, Keşeru, aţi vrea să vină la Târgu-Jiu? Cred că aţi spune da, că ar fi bine să joace la noi. La fel şi eu”, a declarat Grigoraș. Evident, pentru unii jucători o mutare din Ghencea la Pandurii este imposibilă, însă în cazul lui Răduț totul este posibil. Jucătorul a mai evoluat un sezon îmbrăcând tricoul Pandurilor și a fost unul dintre cele mai bune pentru mijlocașul stelist, dorit și acum de conducerea echipei gorjene după ce la Steaua a avut prea puține ocazii de a juca în acest campionat.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here