Gorjean răpus de SIDA

481
A man points at an exhibit at a conceptual art show about HIV/AIDS in Tehran, December 2, 2007.

Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) relevă o realitate sumbră în privinţa infecţiei cu HIV. În cursul anului trecut, au fost confirmate șapte cazuri de infecție cu HIV, iar un bolnav de SIDA şi-a pierdut viaţa, un altul fiind diagnosticat cu această boală. La sfârșitul anului 2015, au rămas în evidențele medicilor gorjeni 36 de seropozitivi.

HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) este virusul care atacă sistemul imunitar. SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) este boala, ansamblul de simptome, care apare în faza finală a infecţiei cu HIV.
Perioada în care virusul HIV distruge sistemul imunitar este variabilă, iar în multe cazuri este posibil ca persoana să nu dezvolte SIDA.
De asemenea, persoana infectată cu HIV poate să nu prezinte probleme de sănătate, cu toate acestea poate transmite infecţia.
A fi infectat cu HIV (a fi seropozitiv) nu înseamnă neapărat a fi bolnav de SIDA.

Bolnav de SIDA, decedat
La nivelul judeţului nostru s-a confirmat un caz de SIDA în 2015, înregistrându-se, totodată, şi un deces. A crescut, de asemenea, numărul persoanelor seropozitive. „În cursul anului trecut au intrat în statistică șapte cazuri de infecţie cu HIV şi a fost confirmat şi un caz de SIDA. Tot atunci s-a înregistrat şi un deces la un pacient cu SIDA. În total, la sfârşitul anului 2015 aveam 36 de seropozitivi”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
SIDA (Sindromul imunodeficienței Dobândite) este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri.

Transmiterea HIV
HIV este prezent în sângele persoanei infectate şi în secreţiile genitale (sexuale). Astfel, există risc crescut de infectare cu HIV în următoarele situaţii: contact sexual neprotejat, utilizarea în comun a seringilor, forfecuţelor de unghii, lamei de ras, periuţei de dinţi, practica frăţiei de cruce, contactul direct cu sângele unei persoane infectate, transfuzii de sânge de la o persoană infectată. De asemenea, virusul se poate transmite de la mamă la făt în timpul sarcinii, la naştere sau la alăptare.
HIV nu se transmite prin: strângere de mână, sărut, îmbrăţişare, tuse, strănut, toalete, transpiraţie, piscine, linguriţe, furculiţe şi alte tacâmuri, autobuz, scaune, birouri.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here