Gorjeancă “de aur”! Încă două medalii pentru Denisa Tîlvescu

530

Canotoarea din Târgu-Jiu, Denisa Tîlvescu, şi-a trecut în palmares două medalii de aur la Campionatul național de Fond Tineret și Seniori, desfăşurat la Timișoara. Competiţia a avut loc pe Canalul Bega, la întrecere fiind prezenţi sportivi din toată ţara. Denisa a triumfat la proba de dublu rame fără cârmaci şi la proba de 8+1. Sportiva din Gorj activează pentru clubul Dinamo Niro Bucureşti. “Cursele au fost destul de dificile mai ales din cauza condițiilor meteo. Miercuri, a plouat pe toată perioada concursului, joi, vremea a ținut mai mult cu noi, a fost doar frig. Sunt mulțumită de cum a decurs acest campionat. Acum mergem înapoi la Snagov să ne reluam pregătirea pentru campionatele europene care vor avea loc, la sfârșitul lunii mai, în Cehia. La «Europene» principalul obiectiv e obținerea unei medalii de aur, medalie pe care o doresc de ceva timp”, a declarat Denisa Tîlvescu pentru “Gorjeanul”. Valoroasa sportivă din Târgu-Jiu va împlini, în luna august, 21 de ani. Pe plan internaţional, Denisa este multiplă campioană mondială și europeană la juniori, campioană olimpică la tineret, şi are un bronz la senioare. Gorjeanca a fost rezervă la Olimpiada de la Rio de Janeiro, desfăşurată în 2016.
Rezultatele Denisei Tîlvescu la Timişoara:
Locul 1: 8+ F (opt rame cu cârmaci feminin): Denisa Tîlvescu, Cristina Popescu, Iuliana Buhuș, Valentina Cornilă, Amalia Bereș, Mihaela Petrilă, Georgiana Părășcanu, Adelina Bogul, Ionela Legaci (Dinamo Niro București). Timp: 24:02,75. Știința Constanța şi CSS Orșova au completat podiumul.
Locul 1: 2- F (dublu rame fără cârmaci feminin) Denisa Tîlvescu, Mihaela Petrilă (Dinamo Niro București) Timp: 25:24,60. Locul2: Lavinia Țârlea, Laura Oprea (CSA Steaua București) Timp: 26:21,97. Locul 3: Mădălina Cașu, Adriana Ailincăi (CSM Călărași) Timp: 27:32,66.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here