Gorjeanca Roxana Croitoru, pe podium la Festivalul Național de Folclor “Strugurele de Aur” 2017

683

Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor “Strugurele de Aur” şi-a desemnat, sâmbătă, câştigătorii în cadrul unei gale pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Printre cei premiaţi de juriu şi organizatori s-a regăsit şi gorjeanca Roxana Croitoru, cu a sa voce reuşind să-şi adjudece două titluri importante în cadrul festivalului.

Concursul s-a derulat pe două secţiuni: solişti vocali şi solişti instrumentişti.

Repertoriul concurenţilor a pus în valoare specificul zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, iar interpretarea cântecelor alese a dezvăluit cu siguranţă publicului noi talente.

La ediţia din acest an, pe scena festivalului şi-au dat “concursul” un număr de  35 de solişti vocali şi instrumentişti, cu vârste între 16 şi 32 de ani. Locul I la secţiunea solişti vocali a fost ocupat de Roxana Croitoru din Gorj.

De asemenea, Roxana a obţinut şi Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului”, diploma fiindu-i înmânată de Alexandru Pal, directorul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba.

“În luna iunie a avut loc preselecţia pentru acest concurs, unde au participat peste 80 de concurenţi. Dintre aceştia, eu şi alţi 34 am trecut preselecţia.

M-am bucurat mult că am putut reprezenta Gorjul meu drag şi în acest important concurs. Festivalul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, iar seara de Gală a acestui prestigios concurs mi-au adus un dublu prilej de bucurie. Am câştigat Premiul 1 al Festivalului Naţional Strugurele de Aur şi Premiul Drumul Vinului, Ţara Vinului. Am fost singura concurentă care a câştigat două premii.

Am reuşit să aduc la Gorj aceste importante premii interpretând şi de această dată piese din repertoriul Mariei Lătăreţu. Sunt sigură că, de acolo de undeva, are mereu grijă de mine. Competiţia a fost foarte strânsă, deoarece toţi concurenţii au fost foarte bine pregătiţi, majoritatea fiind mult mai mari ca şi vârstă decât mine şi având studii  la Academia de Muzică sau la Conservator. Anul acesta a fost un an foarte norocos pentru mine, deoarece am mai adus la Gorj atât Trofeul Festivalului Naţional Elena Roizen, care s-a desfăşurat în Constanţa pe 1 iulie, cât şi Trofeul Festivalului Naţional Lică Militaru de la Drăgăneşti-Olt, desfăşurat pe 27 mai.

Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru harul cu care m-a înzestrat, pentru faptul că mă ţine sănătoasă, mulţumesc părinţilor, bunicilor, cadrelor didactice de la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, acolo unde eu sunt elevă în clasa a XI-a, tuturor prietenilor care mă susţin”, a declarat, emoţionată, Roxana Croitoru.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here