Gorjeni condamnați la Constanța pentru trafic de droguri

602

Mai mulți gorjeni, arestați preventiv pentru că au fost implicați într-o rețea de trafic de droguri, au aflat la începutul acestei săptămâni verdictul definitiv pe care l-au decis judecătorii în cazul lor. Curtea de Apel Constanța a decis anii de închisoare pe care trebuie să îi execute Cătălin Căprăroiu, Petrică Stan, Gheorghe Spiridon, Dumitru Daniel Stănoiu și Manix Lăcătușu. Toți au fost reținuți și arestați preventiv în urmă cu un an într-o parcare din București, după ce au fost prinși în flagrant că au adus ilegal din Italia câteva sute de grame de canabis. Mai toți sunt recidiviști, iar dintre toți cel mai cunoscut este Manix Lăcătușu, după ce, în urmă cu câțiva ani, l-a agresat pe un polițist gorjean în timpul unui scandal produs la o cârciumă din comuna Dănești. Verdictul dat acum de judecătorii de la malul mării ține cont și de condamnarea pe care Manix Lăcătușu o avea deja din dosarul cu polițistul agresat. În final, el s-a ales cu o pedeapsă de 5 ani și 2 luni de închisoare. Ceilalți inculpați au primit condamnări cuprinse între 3 ani și 10 luni și 5 ani și 6 luni. Prin hotărârea judecătorească magistrații au mai dispus confiscarea unui autoturism folosit de traficanții de droguri pentru aducerea canabisului din Italia. De asemenea, telefoanele folosite de cei în cauză au fost confiscate, precum și alte bunuri descoperite asupra lor, fiecare având de plătit și câte 3500 de lei cheltuieli de judecată către statul român.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here