Gorjenii dau sfaturi pentru Crin Antonescu

654
orban panouTinerii liberali din Târgu-Jiu au iniţiat o acţiune de în timpul campaniei electorale intitulată ,,Sfaturi pentru Crin”. Aceştia au amplasat un panou în pieţele municipiului pe care gorjenii pot să lase mesaje pentru candidatul liberal la preşedinţie care apoi vor fi preluate de membrii TNL şi vor fi transmise lui Crin Antonescu. Acest panou a fost vizitat sâmbătă şi de deputatul Ludovic Orban, care a fost prezent în campanie electorală şi în municipiul Târgu-Jiu, la sfârşitul săptămânii trecute. ,,Cam 50 de tineri avem la această acţiune.

Vor rămâne 5 în Târgu-Jiu pentru acţiunea <<Sfaturi pentru Crin>>, din Piaţa Centrală, iar restul vor merge în judeţ alături de toată echipa, alături de prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Ludovic Orban” a declarat vicepreşedintele TNL Târgu-Jiu, Sabin Popescu junior. În ce priveşte campania electorală, tânărul liberal a declarat: ,,suntem foarte pregătiţi pentru campanie şi material şi spiritual, suntem toţi plini de viaţă şi cu suflu tânăr. Nu vrem să depăşim pe nimeni, ne dorim ca al nostru candidat, Crin Antonescu, să câştige alegerile prezidenţiale. PNL-ul promovează măsuri de natură liberală care susţine tinerii în mediul de afaceri, pe posturi bune, în conformitate cu pregătirea şi valoarea acestora şi încearcă să rezolve problemele economice ale ţării”. Majoritatea mesajelor lăsate de gorjeni pentru Crin Antonescu la panourile amplasate în municipiul Târgu-Jiu au fost pozitive şi de încurajare a liberalului care vrea să acceadă la funcţia supremă în stat. Toţi cetăţenii care au lăsat mesaje pentru Crin Antonescu au primit pliante şi calendare cu candidatul liberal la preşedinţie.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here