Gorjenii, informaţi cu privire la riscurile votului illegal

396

Poliţiştii au continuat acţiunile de informare a gorjenilor, în cadrul campaniei „Tu decizi! Votează legal!”, demarată la data de 9 noiembrie de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Zilele trecute, oamenii legii s-au întâlnit cu cetăţenii din Stoina, Târgu-Jiu, Motru şi Târgu-Cărbuneşti, cărora le-au explicat riscurile la care se supun atunci când încalcă legislaţia electorală. De asemenea, în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii au distribuit materiale preventive.

La nivelul judeţului Gorj, au fost intensificate zilele trecute activităţile de informare a populaţiei pentru prevenirea infracţiunilor electorale, având ca scop responsabilizarea alegătorilor cu privire la exercitarea dreptului de vot în mod legal, neinfluenţat de mita electorală indiferent de formele ei de manifestare. Astfel, în data de 15 noiembrie, poliţişti ai Biroul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi cei ai Secţiei 8 Poliţie Rurală, s-au întâlnit cu cetăţenii din comuna Stoina, pentru a-i informa, în mod direct, despre sancţiunile la care se expun cei care nu respectă legislaţia electorală în vigoare. Acţiunile de informare a populaţiei au continuat vineri, în zonele aglomerate din municipiul Târgu-Jiu, respectiv în gara şi autogara din municipiu, precum şi în parcarea unui supermarket. Sâmbătă, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Motru şi jandarmi ai Detaşamentului de Jandarmi Motru, au fost prezenţi în Piaţa Centrală şi parcurile din municipiu, locuri cu afluenţă mare de persoane, iar ieri dimineaţă a fost rândul cetăţenilor din Târgu-Cărbuneşti să fie informaţi cu privire la riscurile votului ilegal. Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică şi Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – I.P.J. Gorj, au fost prezenţi în zonele aglomerate din oraşul Târgu-Cărbuneşti, respectiv în piaţa agroalimentară şi târgul săptămânal, ocazie cu care au fost distribuite cetăţenilor peste 300 de pliante preventive. „Urmărind realizarea obiectivului campaniei de informare, acela de responsabilizare a cetăţenilor în sensul respectării normelor legale ce reglementează desfăşurarea procesului electoral, poliţiştii au prezentat populaţiei, faptele care constituie infracţiuni, precum şi sancţiunile privative de libertate la care se expun cei care intenţionează să nu respecte legislaţia electorală în vigoare. Poliţiştii au recomandat cetăţenilor, să dea dovadă de responsabilitate şi de spirit civic, să nu accepte mita electorală, să voteze corect şi să sesizeze orice neregulă constatată la alegerile care vor avea loc în data de 9 decembrie 2012, apelând numărul 112. De asemenea, afişe informative au fost amplasate în zone cu vizibilitate ridicată, pentru ca mesajul preventiv „Tu decizi! Votează legal!”, să ajungă la cunoştinţa şi conştiinţa cât mai multor cetăţeni”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Reamintim că în perioada 09 noiembrie – 09 decembrie, la nivelul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor se desfăşoară campania de informare „Tu decizi! Votează legal!”, ce are drept scop informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor români cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here