Gorjenii sunt aşteptaţi, duminică, la Sărbătoarea Nucului

682

Consiliile de administraţie ale obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele îi invită pe gorjeni la cea de-a V-a ediţie a Sărbătorii Nucului. Evenimentul are loc duminică, 12 iunie 2016, la intrare pe Valea Susenilor. Manifestările debutează la ora 13.00 cu o slujbă religioasă, urmată de alocuţiuni şi de un spectacol folcloric susţinut de Vasile și Nuți Tapotă.

Sărbătoarea Nucului a ajuns la cea de-a V-a ediţie. Organizatorii îi aşteaptă pe toţi cei care doresc să participe la manifestare, duminică, începând cu ora 13.00, în Poiana cu Nuci de la intrarea pe Valea Susenilor. Ca de fiecare dată, deschiderea va fi marcată printr-o slujbă religioasă în memoria fondatorilor obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele.
La ora 13.30 sunt programate câteva alocuţiuni, iar de la ora 14.00 se dă startul distracţiei; programul de „Cântec, joc şi voie bună” poartă semnătura Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.
De asemenea, atmosfera de petrecere va fi animată de cuplul Nuți și Vasile Tapotă. Partener media oficial al petrecerii câmpenești Sărbătoarea Nucului este Cotidianul Gorjeanul.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here