Gorjenii sunt aşteptaţi la procesiunea religioasă dedicată Sfinţilor Constantin şi Elena

494

În această seară, începând cu ora 20:00, gorjenii sunt aşteptaţi la procesiunea religioasă dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai Municipiului Târgu-Jiu. Acţiunea face parte din seria manifestărilor ce sunt organizate de municipalitate cu ocazia celei de-a XIV-a ediţiei a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu.

Pentru al XIV-lea an, Zilele Municipiului Târgu-Jiu reprezintă o suită de evenimente şi manifestări, unele dintre ele devenite deja tradiţie, altele fiind surprize pentru participanţi. Astăzi, la ora 11:00, are loc deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Oltenia, ediţia a VI-a, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Seara, începând cu ora 19:00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu se pune în scenă piesa „Păi, Despre Ce Vorbim Noi Aici, Domnule?” – Teatrul Act Bucureşti, Scenariu după „Moromeţii”, de Marin Preda, cu: Marcel Iureş şi George Mihăiţă, Regia: Alexandru Dabija.

Număr impresionant de preoţi la procesiune
În fiecare an, în seara premergătoare sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în municipiul Târgu-Jiu are loc, după slujba Vecerniei, o procesiune religioasă în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, procesiune în cadrul căreia icoanele celor doi sfinţi sunt scoase din lăcaşul de cult care poartă hramul Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena şi purtate de preoţi pe străzile municipiului. La fel se va întâmpla şi în acest an. „Marţi seara, la  ora 20:00, la Biserica Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena începe procesiune religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena. Va fi un număr impresionant de preoţi la procesiune; va fi acelaşi traseu ca şi în anii trecuţi, spre Piaţa Mare, Bulevardul Brâncuşi, până în Piaţa Prefecturii şi apoi pe Victoria Pietonal spre biserica de la care se pleacă”, precizează Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Tot în această seară, la ora 22:00, are loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu şi Lansarea programului de promovare „I love Târgu-Jiu”; va fi un spectacol de sunet şi lumini, muzică, efecte pirotehnice deosebite şi alte surprize pe care participanţii le vor descoperi în această seară.

Program încărcat pe final de săptămână
Zilele Municipiului Târgu-Jiu continuă până duminică, zilnic fiind organizate diverse evenimente. Vineri seara distracţia se mută pe Insuliţă, acolo unde, începând cu ora 19:00, se va desfăşura un spectacol folcloric oferit de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, urmat, la ora 21:30, de un spectacol folcloric oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi invitaţii săi.
Gorjenii vor avea parte, vineri şi sâmbătă de la orele 23:00, de Nopţi albe la Târgu-Jiu: noaptea porţilor deschise la: muzee, spaţii comerciale, Cinematograful „Sergiu Nicolaescu”şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Sâmbătă seara, la 21:00, Anya va susţine un recital în Piaţa Prefecturii. Duminică, 25 mai 2014, începând cu ora 21:00, pe Insuliţă se va desfăşura un spectacol susţinut de Sore, Deep Central şi Mandinga, manifestările ocazionate de Zilele Municipiului Târgu-Jiu încheindu-se cu un foc de artificii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here