Gorjul a primit 1828 doze de vaccin hexavalent

769

După o perioadă în care a lipsit cu desăvârșire din cabinetele medicale, vaccinul hexavalent a ajuns în Gorj. 1828 de doze de vaccin a primit Gorjul, după cum confirmă purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică.

Vaccinul hexavalent oferă protecţie împo­triva a şase boli periculoase, respectiv: difterie, tetanos, tuse convulsivă (pertussis), infecţii cu Haemophilus influenzae tip B, hepatita B şi poliomielită, şi se face în trei doze (două, patru şi 11 luni) la bebeluşi. Peste 1800 de doze de vaccin hexavalent au ajuns în județul nostru. „Am primit 1.828 doze de vaccin hexavalent”, a confirmat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Gorj.
Ministerul Sănătăţii a reziliat la final de august contractul cu distribuitorul Polisano pentru vaccinul hexavalent şi anunţa demararea în regim de urgenţă a procedurilor pentru achiziţia vaccinului. Ministerul a atribuit contractul de 42 mil. lei către compania Unifarm, aflată în subordinea ministerului, pentru achiziţia a 225.000 de doze de vaccin hexavalent, furnizorul fiind producătorul Sanofi Pasteur, potrivit oficialilor ministerului.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here