Gorjul are patru spitale acreditate

628

Din cele opt spitale existente la nivelul judeţului Gorj, patru au trecut cu brio de acreditare. Comisia de Acreditare a Spitalelor urmează să evalueze Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, în cursul acestei luni, iar anul viitor vor intra în procesul de acreditare restul unităţilor sanitare cu paturi.

Spitalul Orăşenesc Novaci, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, Spitalul Municipal Motru şi Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti au reuşit să se acrediteze. Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari este în curs de acreditare, pe 26 octombrie urmând să ajungă la unitate comisia.

Acreditări în 2016
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu sunt programate pentru acreditare în trimestrul I 2016, iar Spitalul Orăşenesc Turceni va fi acreditat tot anul viitor. Managerul SJU Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, a precizat că unitatea pe care o conduce a amânat vizita de acreditare pentru începutul anului viitor date fiind numeroasele modificări în infrastructura unităţii şi a serviciilor medicale oferite ce trebuie făcute. Lucrările finale privind spitalizarea de zi şi circuitele funcţionale ale pacienţilor şi personalului medical vor fi realizate în ultima parte a acestui an, Tiberiu Tătaru declarându-se optimist în ceea ce priveşte un răspuns pozitiv din partea comisiei de acreditare.
M.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here