Grajduri incendiate intenţionat

pompieri incendiu (2)Un bărbat din satul Piscuri, comuna Plopşoru, s-a trezit cu grajdurile în flăcări, noaptea trecută. Din primele cercetări pompierii au ajuns la concluzia că focul, care a mistuit mai multe bunuri dar şi două vaci, a fost pus intenţionat.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, Constantin G., din Piscuri, s-a trezit în miros de fum şi a văzut flăcări ce cuprinseseră mai multe anexe. La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri de la Secţia de Pompieri Turceni. Aceştia s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore, fiind ajutaţi de trei pompieri voluntari din cadrul Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Plopşoru. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Cătălin Bejancu, în incendiu au ars adăpostul de animale care era construit din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi, două tone de plante furajere şi două bovine. Din primele cercetări se pare că focul a fost pus intenţionat.

D.C.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here