Greva finanţiştilor, sistată temporar

536

Marţi, cei 150 din totalul de 350 de salariaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj nu au mai continuat protestul declanşat luni. Decizia de renunţare temporară la manifestări a fost luată de către reprezentanţii sindicatelor care vor discuta astăzi, la Bucureşti, despre stoparea posibilelor scăderi salariale ale funcţionarilor de la Finanţe.
„La Gorj, momentan nu mai protestează, deşi avem colegi care sunt în continuare nemulţumiţi. Am lăsat să vedem ce se întâmplă, întrucât suntem invitaţi mâine (n.r. astăzi) la Bucureşti, la discuţii. Suntem în asentimentul colegilor din ţară, care protestează, dar se încasează, e flux continuu, se lucrează. O lăsăm aşa până miercuri să vedem ce promisiuni avem. Nemulţumirile sunt legea unică a salarizării, care ne scade veniturile, condiţiile de muncă, am ajuns să ne cumpărăm hârtie de xerox, să nu mai putem repara imprimantele, nu mai avem buget pentru femeile de serviciu. Luni, au protestat 150 de salariaţi, aproape toţi colegii din sediu, ceilalţi au fost pe teren. Protestul a durat toată ziua de lucru, până la ora 16.30”, a declarat Răzvan Petcu, liderul Sindicatului Finanţe Gorj, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe SED LEX.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here