Grivei “a lătrat” la Berca în ultima şedinţă a PDL Gorj

1015

Ultima şedinţă a PDL Gorj dinaintea sărbătorilor pascale s-a dovedit un bun prilej pentru ca doi membrii marcaţi ai organizaţiei să se ia la harţă. Personaje în conflict au fost Eduard Berca, preşedintele interimar al PDL Târgu-Jiu, şi Gheorghe Grivei, membru în BPJ-ul PDL Gorj. Cearta nu s-a terminat cu bătaie ci în calm după ce Grivei a fost liniştit de către Berca şi de către Dan Vâlceanu. Supărarea lui Grivei a pornit de la un comentariu făcut de Berca în timpul şedinţei, cel din urmă intervenind în favoarea unui coleg grăbit să plece de la şedinţă.

“A fost o discuţie aprinsă, dar constructivă!”
Ultima şedinţă a pedeliştilor gorjeni din săptămâna mare nu a fost una prea calmă, deşi era ultima dinainte de sărbătorile pascale. Totul a pornit de la o intervenţie a lui Gheorghe Grivei peste discursul rostit de unul dintre participanţi. Eduard Berca, prezent şi el la şedinţă, i-ar fi transmis lui Grivei să-l lase pe om să vorbească deoarece respectivul se grăbea să plece în alt loc. Grivei ar fi acceptat sfatul pe moment după care ar fi răbufnit la adresa preşedintelui interimar al PDL Târgu-Jiu, pe care l-a luat însă la ture, legat de activitatea din organizaţia pe care o conduce de pe vremea când Ion Cupă se afla în partid. Berca s-a apărat, deşi discuţia a degenerat, până când a fost necesară intervenţia lui Dan Vâlceanu pentru a calma spiritele înfierbântate. În final, cei doi s-au împăcat, deşi au fost la un pas să se ia la trântă.

Berca: “Grivei era stresat!”
Preşedintele Berca recunoaşte incidentul care a pornit de la un nimic, sau mai precis de la o observaţie făcută de el. “A fost într-adevăr o discuţie mai aprinsă. Eu l-am rugat pe domnul Grivei să fie mai înţelegător cu colegul său care se grăbea să plece. Grivei era stresat şi a înţeles probabil altceva”, a declarat Berca care susţine că i-a explicat consilierului judeţean că la PDL Târgu-Jiu se lucrează.
“Nu am avut niciodată vreo problemă cu Grivei. Chiar am stat de vorbă cu dânsul şi i-am explicat că la organizaţie se munceşte. Chiar nu m-am supărat pe dânsul deoarece îl cunosc de mult. În final a înţeles şi am apreciat discuţia ca fiind una, în final, constructivă. I-am explicat că am început să facem organizare la Târgu-Jiu, că am reînoit echipa. El era stresat însă cu alte probleme..”, a explicat şeful PDL Târgu-Jiu care susţine că, în toamnă, speră să organizeze alegerile pentru organizaţia municipală.

Box, lupte sau politică..
Tot, Berca explică faptul că în partid există astfel de “discuţii”, mai la baionetă aşa, dar în final colegii sunt colegi.
Cert este însă că tensiunile din PDL Gorj au fost şi sunt în continuare chiar şi mascate de o linişte aparentă, asta în condiţiile în care pedeliştii, oficial, nu au nimic de împărţit. Sau au..?!
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here