Gruia Stoica, aproape de verdictul final în licitația trucată de la CEO

667

Omul de afaceri Gruia Stoica mai are două săptămâni de libertate, instanța supremă amânând, ieri, până pe 23 februarie pronunțarea unui verdict final în dosarul în care acesta a primit, pe fond, o condamnare de 4 ani cu executare în urma anchetei făcute de DNA cu privire la trucarea unei licitații la Complexul Energetic Oltenia.
În luna mai 2013 CEO căuta firmă pentru a transporta cărbunele pe calea ferată la Craiova și Turceni, valoarea contractului fiind de peste 100 de milioane euro. Licitația a fost organizată în ianuarie 2014, procurorii acuzându-l pe Stoica de faptul că i-a promis 3 milioane euro avocatului Doru Boștină pentru a afla de la directorul general al CFR Marfă prețul cu care compania de stat se va prezenta la licitația de la CEO. Afaceristul dorea să își facă propria ofertă în funcție de cea a CFR Marfă, nebănuind că procurorii anticorupție aveau un dosar în lucru pe această temă. El a fost arestat preventiv la vremea respectivă, iar un an mai târziu, în martie 2015, a fost condamnat la cei 4 ani cu executare, acum fiind în așteptarea verdictului final.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here