Horezu – Sat de Eroi din comuna Turcinești în An Centenar 1918-2018

La inițiativa prof Antonie Dijmărescu alături de ec Pătrășcoiu Gheorghe, prof Cecilia Rosculescu, ing. Ion Dijmărescu, Dumitru Ciobescu, Primarul Comunei Turcinești-Modrea Dumitru și cu sprijinul sătenilor, la data de 2 Septembrie 2018 s-a ridicat în Răscrucea de la jumătatea satului Horezu o Troiță în cinstea Eroilor căzuți în războaie și care au contribuit la Marea Unire și făurirea României Mari. Acest minunat eveniment a fost binecuvântat cu o Slujbă de Sfințire a Troiței de către preotul paroh al satelor Rugi și Horezu, Popescu Gheorghe, cantor Popescu Marian, precum și preoții din satele Sâmbotin, Schela și comuna Turcinești. Prin această acțiune cinstim din tot sufletul pe eroii satului căzuți pe câmpul de luptă, sub drapelul sfânt al țării lor și tuturor celor ce n-au avut o cruce la căpătâi. Necesitatea acestei Troițe a apărut și ca semn al continuității credinței creștine pe acest meleag gorjenesc, românesc ca loc de închinare și reculegere pentru toți locuitorii și cei care trec zilnic prin fața Troiței, să o îngrijim și să o cinstim cum se cuvine. Este timpul Adevărului și tinerii ce reprezintă cea mai mare investiție a viitorului trebuie să descopere și să cunoască valorile poporului român, adevărata istorie a României, descoperind astfel că moștenesc o tradiție spirituală bogată prin care devin puternici și vor reuși. Este drept că istoria unui neam este o sursă inepuizabilă de cultură și informație și, dacă încerci să analizezi o parte din ea nu poți spune că ai epuizat-o însă, din când în când este înțelept să ne aplecăm peste frânturi care scot la iveală fapte ce te învață să fii cu adevărat Om.
Cocan Carmen

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here