Hoţ de cărbune, prins de jandarmi

470

Un localnic din Bîlteni a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgea cărbune dintr-un depozit din localitate.

În după-amiaza zilei de 1 noiembrie, în jurul orelor 14.40, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei Supraveghere Ordine Publică Rovinari, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona unităţilor miniere pe raza localităţii Bîlteni, în scopul prevenirii şi combaterii furturilor de cărbune, au observat că o persoană sustrage bulgări de cărbune pe care îi încărca într-un atelaj hipo, tractat de un cal, din zona unui depozit de cărbune. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 47 ani, domiciliat în comuna Bîlteni. Cărbunele a fost cântărit, rezultând o cantitate de peste 280 kg., ce a fost predată, pe bază de proces-verbal, unui lucrător aflat în serviciu la depozitul de cărbune”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, precizând totodată că bărbatului de 47 de ani i-au fost întocmite actele de constatare cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228, alin.1 din C.P, prejudiciul urmând să fie stabilit pe timpul cercetărilor ce vor fi efectuate. Documentele întocmite au fost predate Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here