Hotărâre definitivă la CA Craiova! Agentul de la penitenciar, prins în timp ce lua mită, a încercat să scape de cătușe

947

Decizia judecătorului de caz, de la Tribunalul Gorj, de a menține măsura de arestare preventivă în timpul procesului în care este judecat pentru luare de mită, l-a nemulțumit pe Ioan Daniel Dăianu. Fostul agent şef de la Penitenciarul Târgu-Jiu le-a cerut magistraților de la Curtea de Apel Craiova să-l pună în libertate, însă instanța din Bănie i-a spulberat joi seara și ultima șansă, din această lună. Magistrații i-au respins contestația pe motiv că este nefondată, la fel ca în cazul celor doi colegi de dosar ai acestuia, obligându-i să plătească și câte 50 de lei cheltuieli judiciare statului. Hotărârea este definitivă. Prima înfățișare va avea loc joi. ”Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpaţii Dăianu Ioan Daniel, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, Sărsan Toma Dacian, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de dare de mită şi pe inculpatul Mutu Dumitru Dan, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Dispune începerea judecării cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 30 iunie 2016”, a stabilit judecătorul de caz. Fostul angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, în timp ce primea 500 euro de la ruda unui bărbat aflat după gratii. Acesta a fost trimis în judecată pe 20 mai, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru luare de mită, alături de ceilalţi doi inculpaţi, un deţinut şi o persoană din familia acestuia, acuzaţi de dare de mită. Ioan Daniel Dăianu a fost încătuşat pe 29 aprilie, pe o perioadă de 30 de zile, ulterior fiindu-i suspendat contractul de muncă. “Din probele administrate a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul D.I.D. i-a promis deținutului M.D.D., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Târgu-Jiu, dar și inculpatului S.T.D., sprijin pentru acordarea unei învoiri lui M.D.D., în perioada Sărbătorilor Pascale. În acest scop, a pretins suma de 1000 euro, stabilind ca aceasta să fie remisă prin intermediul inculpatului S.T.D. La data de 28.04.2016, inculpatul S.T.D. s-a întâlnit cu D.I.D. pentru a-i remite, în scopul menționat anterior, o sumă de bani, ocazie cu care lucrători ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au procedat la prinderea în flagrant a lui D.I.D. care tocmai primise suma de 500 de euro și bunuri de la S.T.D., în scopul menționat anterior”, se precizează în comunicatul DGA.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here