Doi bărbați în vârstă de 40, respectiv 48 de ani, din Bumbești-Jiu, au fost prinși, azi-noapte, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în timp ce încercau să fure bunuri dintr-o locuință de pe raza municipiului Târgu-Jiu.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2018, aceștia ar fi sustras bunuri din mai multe locuințe de pe raza municipiului. Polițiștii au recuperat bunuri și bani în valoare de peste 100.000 lei, din care 15.000 lei și 100 lire. Activitățile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale fata de cei în cauză”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtatorul de cuvânt al IPJ Gorj.