Hristos şi pescuirea minunată prin corabia Bisericii!

În pericopa Evanghelică a Duminicii a XVIII-a după Rusalii, ni se aminteşte despre una dintre întâmplările misionare ale Mântuitorului pe acest pământ, ca o dovadă că nimic din ceea ce a făcut sau a spus Domnul nostru Iisus Hristos, nu a fost la întâmplare, mai ales că fiecare cuvânt sau înfăptuire a Sa ne-au transmis un mesaj divin, o învăţătură temeinică şi o invitaţie la Împărăţia Dumnezeiască.

De această dată, pescuirea minunată a fost o întâmplare care s-a adresat în mod special Apostolilor, dar nu numai acestora, din moment ce Fiul Domnului se va fi aflat pe malul lacului Genizaret, unde propovăduia unui grup de oameni. La mică distanţă, pe apă, era un grup de pescari, cărora le-a cerut permisiunea să se aşeze într-una din bărci şi să vorbească mulţimii, iar apoi, terminându-şi Cuvântul Său, Mântuitorul i-a poruncit lui Simon Petru să arunce mrejele pentru pescuit. Acesta, uşor surprins, îi spune că în apele lacului pescuitul se făcea noaptea, fapt semnalat de Simon, prin cuvintele: „Stăpâne, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele“ (Lc.5, 5). Simon I-a semnalat Mântuitorului că în condiţii favorabile, de noapte, munciseră şi nu prinseseră nimic, dar se supune reverenţios solicitării lui Iisus, căruia I se adresează cu apelativul „Stăpâne“, ca dovadă că Mântuitorul nu era perceput doar ca un cetăţean înzestrat cu darul facerii de minuni, ci era recunoscut ca o autoritate, fiind tratat ca atare. Simon se supune poruncii Lui Iisus, iar faptul că au prins o cantitate mare de peşte i-a nedumerit pe cei care erau împreună cu el.

Este momentul de totală schimbare a cursului vieţii lui Simon, în care se aruncă la picioarele lui Iisus şi-I spune: „Doamne, pleacă de la mine, că sunt om păcătos“ (Lc.5,8), folosind cuvântul „Doamne“, care în Vechiul Testament se referea la Dumnezeu, semn că păcătoşenia lui nu putea sta alături de atotputernicie şi sfinţenie. Simon înţelege că Învăţătorul a făcut o minune cu dânsul, că Fiul Domnului este o prezenţă divină, o putere cerească, mai ales că Mântuitorul avea să spună ceva uimitor: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. Era vorba de ceva greu de înţeles pentru nişte oameni nedeprişi cu subtilităţile Cuvântului divin, dar, cu toate acestea, răspunsul a fost unul fără echivoc, pentru că „au lăsat totul şi au mers după El” fără să se gândească la vreun câştig, L-au urmat imediat, pentru ca să fie pescari de oameni, Apostolii Domnului, prietenii Lui, stâlpi ai Bisericii văzută ca o corabie!

Mesajul acestui text Evanghelic este mai limpede şi decât apele mării în care Domnul a dovedit „pescuirea minunată”, pentru că Hristos ne cheamă la El în fiecare clipă, să-L urmăm necondiţionat, cu aceeaşi inimă bună ca şi acei pescari deveniţi Apostoli, mai ales că Hristos ne-a pescuit prin năvodul Botezului şi trebuie să râmânem în corabia Bisericii şi să-L urmăm spre limanul mântuirii noastre. Trimiţându-i pe ucenici la propovăduire, Iisus nu le făgăduieşte bunăstare, mărire şi slavă, ci, îi previne că vor avea necazuri în lume, că vor fi batjocoriţi şi urâţi, dar lucrarea lor este măreaţă şi trainică pentru întemeierea Bisericii şi pentru răspândirea creştinismului. Transformarea pescarilor apostoli neînfricaţi s-a făcut cu puterea Lui Iisus, iar în propovăduirea lor, nimic nu i-a înfricoşat, nici foamea sau trufia celor bogaţi, nici persecuţiile şi nici moartea! Poate tocmai de aceea, istoria creştinismului ne spune că prin învăţătura Lui Iisus, propovăduită de apostoli şi urmaşii lor, s-a regenerat lumea şi iubirea de oameni a dat o nouă valoare vieţii.

Cred că e bine să precizăm că întâmplarea aceasta are un sens mult mai profund, pentru că ea nu este numai semnul biruinţelor pe care mai târziu ucenicii Domnului le vor avea între oameni, răspândind învăţătura Sa, ci şi încredinţarea că această omenire, în întregul ei, ca şi fiecare din noi, nu putem realiza nimic trăitor în afara învăţăturii Lui, în afara legilor statornicite de El, iar toate strădaniile noastre, în afara Cuvântului Lui, sunt zadarnice, ca şi truda pescarilor care au înţeles că numai lângă Hristos, orice încercare este mai uşor de îndurat şi de trecut, că El este mâna salvatoare, braţul care întăreşte, Cuvântul care îmbărbătează şi dragostea care poartă corabia Bisericii!