Iannis Diamantakos își laudă puținii elevi pe care-i mai are / “Joacă peste potenţialul lor maxim!”

577

După victoria obținută de baschetbaliștii Energiei în dauna celor de la Dinamo, echipa gorjeană și-a deschis mai multe opțiuni pentru ceea ce va urma în Grupa 7-12, în acest moment având șanse chiar la un loc de play-off.

În concordanță cu situația financiară a clubului târgujian și modificările de la nivelul lotului echipei de baschet, evoluțiile Energiei au fost în acest sezon extrem de fluctuante. Iannis Diamantakos, care a început campionatul ca secund și are mari șanse de a-l termina ca principal, a analizat pe scurt acest sezon al Energiei: “Acest final de sezon este un ciclu de trei ani de zile care se încheie, un ciclu care a început prin câştigarea Cupei României, cu performanţa de anul trecut prin participarea la Final Four. Anul acesta am început cu obiective înalte, dar ştiţi prea bine cum au mers lucrurile şi nu am realizat obiectivele… Ne-am conformat condiţiilor, circumstanţelor, iar cei care am rămas avem un nou obiectiv: să ţinem echipa în prima divizie. Este foarte greu. Victoria cu Dinamo este un pas spre salvare, dar s-ar putea să nu fie de ajuns. Până în ultima etapă o să trebuiască să aşteptăm, să încercăm să obţinem cât mai multe puncte”, a declarat cel care acum conduce banca tehnică a echipei gorjene.

Șanse de play-off
La jumătatea meciurilor din faza a doua a sezonului regulat, Energia se află la un singur punct de Dinamo, echipă care ocupă locul 8 și care, dacă acum s-ar încheia jocurile sezonului regulat, ar merge în play-off. Teoretic, Energia poate emite pretenții la locul 8, dar, în același timp, fără a mai obține încă un succes, gorjenii se pot trezi și în liga secundă: “Nu pot să vă spun de acum, nu îmi place să fac calcule, dar situaţia în clasament este ciudată, multe echipe pot intra în play-off, altele să retrogradeze. Le luăm step by step. Ne trebuie cât mai multe victorii. Nu îmi place să fac calcule”, a mai declarat Diamantakos. Acesta a precizat că ceea ce realizează jucătorii pe care-i antrenează este mult peste ceea ce ei ar putea da în condiții normale, dar și că, din cauza oboselii, orice este posibil: “Aceşti băieţi joacă peste potenţialul lor maxim. E normal să aibă fluctuaţii de joc. Nu avem foarte mulţi jucători pentru a face schimbări, de a schimba ritmul jocului. E foarte greu. Surprize negative nu pot să facă. Dacă băieţii nu vor mai avea randament va fi din cauza oboselii. Există o dorinţă extraordinară să încercăm să obţinem cât mai multe victorii, dorinţă demonstrată şi la meciul cu Dinamo. Băieţii sunt afectaţi de problemele clubului, există agonie, dar la antrenamente şi meciuri lasă la o parte celelalte probleme și sunt concentraţi la meci”, a explicat tehnicianul grec.

Energie cu impact
Antrenorul Energiei spune că își dorește să termine cât mai sus cu echipa gorjeană și speră ca descătușarea de după meciul cu Dinamo să îi împingă de la spate pe jucătorii săi și să-i ajute să îndeplinească obiectivul. Revenind la ideea cliclului încheiat, Diamantakos speră ca după acest ciclu să vină un altul, cel puțin la fel de glorios: “Se încheie un ciclu reuşit din toate punctele de vedere. Faptul că s-a întâmplat acum ce se întâmplă, nu e un capăt de drum. Poate fi un nou început, iar viitorul să sune la fel de glorios. Cum? Nu ştiu, nu eu voi dirija, sunt optimist datorită acestui impact pe care Energia îl are asupra societăţii locale. Nu este important cine va fi aici. S-au făcut multe greşeli, o să vă spun şi părerea mea, dar nu acum pentru că nu este momentul”, a mai declarat Iannis Diamantakos.
Energia se află pe locul al treilea în clasamentul Grupei B, la un punct în spatele celor de la Dinamo. Primele două echipe din această grupă vor merge în play-off, iar ultimele două vor lua drumul ligii secunde.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here