Iarna nu se dă bătută, drumarii gorjeni continuă deszăpezirea

În zona montană din județul nostru au revenit ninsorile, așternându-se strat nou de zăpadă. Angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu au acționat cu mai multe utilaje și material antiderapant pe tronsoanele de drumuri naționale pe care le au în administrare.

La nivelul județului Gorj, pe parcursul nopții de miercuri spre joi, reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au făcut revizie și au acționat cu 15 autoutilaje și s-au răspândit 8 tone material antiderapant pe DN7A, DN 66, DN 67, DN 67C și DN 67D.

În dimineața zilei de joi s-a acționat pe DN 67 C – între Novaci și Rânca, dar și pe Godeanu.

S-a acționat cu mai multe utilaje de deszăpezire și material antiderapant.

Drumarii gorjeni au reușit să asigure condiții optime pentru desfășurarea circulației rutiere pe aceste tronsoane rutiere.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here