Bucuria pensionarilor a fost de scurtă durată, pentru că preşedintele ţării a găsit soluţia care anulează creşterea TVA-ului şi întârzie aplicarea unor impozite suplimentare celor avuţi. Toată filosofia bugetară a României de dinaintea recensământului populaţiei stă într-un singur procent, obţinut prin impozitarea tuturor veniturilor cu 16%. Astfel, preşedintele dă o replică unui guvern incapabil să găsească nu cele mai simple soluţii ci cele mai eficiente.
Un calcul deloc greu arată că, prin impozitarea cu 16%, în fiecare an fiecare pensionar ia cu două pensii mai puţin, ceea ce înseamnă un haraci mulţumitor pentru înălţimile lor, politicienii noştri indispensabili. Nu am nici o intenţie de a ponegri clasa politică, pentru că ditamai personalităţile au ajuns de râsul lumii migrând de la partid la partid, intrând şi ieşind din opoziţie sau din putere ca şi cum ar ieşi din budă. Ce-i drept, ne mai lipseşte o bulă prezidenţială în legătură cu migraţia, sau nuieluşa lui Sfântul Nicolae (Ceauşescu), prin intermediul căreia să fie pedepsiţi cei neascultători. Aici intră în discuţie şi tehnica bocănceilor ori a săndăluţelor, unde moşul cel bun ar trebui să pună darurile pentru copiii democraţiei. Lor, celor care sunt nişte biete copii ale politicienilor respectaţi din lumea largă, li se mai cuvine şi câte o atenţionare de la Cur(t)ea Constituţională. Dacă tot am ajuns la strânsul curelei, mă interesează cum strâng cureaua parlamentarii gorjeni sau, dacă nu o strâng, cât mai ţine, ca rezistenţă în faţa salariaţilor care vor pleca dar şi a celor care vor rămâne. Autorităţile locale şi judeţene şi-au făcut bubă pe piele zdravănă intrând în posesia administrării unităţilor de sănătate publică, ale căror datorii sunt istorice şi ai căror angajaţi sunt dominaţi de o undă de isterie legată de comparaţia firească între personalul medical din lumea civilizată şi ce a mai rămas pe la noi deşi, să-mi fie iertată îndrăzneala, parcă avem şi medici şi asistenţi de calitate. Mai să mă apuce râsul când un confrate, încercând să facă o poveste lacrimogenă, compara uniforma de lucru a unui serviciu judeţean cu salopetele. Nu am nimic cu nimeni, dar în ceea ce priveşte impozitarea îi dau dreptate lui Traian Băsescu, pentru că altfel cei care lucrează în domenii nobile pe te miri ce ori renunţă la demnitate, ori părăsesc nişte locuri de muncă prost plătite şi pline de pericol pentru lumea largă. Nici nu-i posibil ca pentru îngrijirea unei persoane în afară să câştigi circa o mie de euro, bani la care uneori ilustrul chirurg nu visează să-i încaseze la sfârşitul unei luni de lucru. Aceasta doar aşa, ca să avem noţiune cu ce se mănâncă importanţa cotidiană. Dascălii României, cei care l-au dat şi pe preşedinte şi l-au format ca om, au ajuns şi ei să îndure umilinţe deşi trebuie să fie întregi la cap ca să poată educa până şi copiii abandonaţi de părinţi sau pe cei care ştiu că nu mai au ce face cu o diplomă în ţară. Se împlinesc în curând 21 de ani de la căderea unui sistem şi, indiferent ce vom dori să spunem, fiecare dintre noi este responsabil de aceste momente dificile prin care trecem. Spun cu mâna pe inimă că noi nu avem morală, pentru că am văzut o familie mai interesată de acoperirea unor amănunte decât de dezgroparea lor; pentru o asemenea familie pierderea unei fiinţe dragi, care şi după moarte aduce bani, nu mai necesită vreo dovadă de dragoste, dimpotrivă, dragoste primeşte cel care a comis-o iar noi, cei din jur, suntem atât de naivi încât credem că banii nu reprezintă nimic pentru popor. Ei bine, Traian Băsescu a intuit perfect soluţia ieşirii din criză, soluţia prin care ajunge şi la marile averi, pentru că este imposibil ca la finalul unei legi de o asemenea importanţă să nu existe şi măsuri de confiscare a averilor nedeclarate. Îmi amintesc că în antichitate, aşa cum spun cărţile de istorie, atenienii au avut de ales între Aristide cel bun şi Pericle cel rău. L-au ales pe ultimul şi a urmat un secol de aur. Poate că ambiţia preşedintelui de a concedia tot ce este putred în sistemele bugetare şi de a pune pe toată lumea la un efort pecuniar egal ne va readuce cu picioarele pe pământ, iar dacă se va aplica şi principiul calculării pensiilor după contributivitate s-ar putea ca tinerii pensionari de astăzi, pensionaţi anticipat sau prin legi speciale, să nu mai aibă pensiile acelea de lux şi să vină de la înălţimea unui trai pe categorii sociale la traiul de drept al pensionarului, iar din banii care se colectează după asemenea recalculări se pot face şi programe sociale. Să nu credeţi că eu nu mi-aş dori să câştig mii de euro pe lună, dar judecând după priceperea fiecăruia dintre noi în anumite domenii, putem trage lesne concluzia că oamenii de valoare nu-şi găsesc locul pentru că sunt împiedicaţi de persoane care-şi cumpără locul, statutul şi demersul de viaţă. Atunci când valoarea va înlocui promovările clientelare vom fi din nou ce am fost, şi poate şi mai mult, dar pentru aceasta Traian Băsescu trebuie să se rupă de partide şi, chiar dacă acum este ponegrit, înjurat sau blestemat, generaţia următoare cu siguranţă îi va mulţumi.
Constantin Bunilă
