Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu a aprobat menţinerea numărului de 550 de asistenţi personali şi însoţitori ai persoanelor cu handicap grav, pentru anul 2014. Conform Legii nr.448/2006 republicată, persoana cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, iar părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap, ori reprezentanţii legali ai acestora, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.
Asistentul personal al persoanei cu handicap grav este persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire bolnavului, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap, elaborat de comisiile de expertiză medicală pentru persoanele cu handicap. Contractul de muncă al asistentului personal sau dispoziţiile de indemnizaţie se încheie cu primarul localităţii de domiciliu, sau, după caz, de reşedinţă a persoanei cu handicap grav, în maxim 30 de zile de la data înregistrării cererii. Necesitatea existenţei unui asistent personal pentru o persoană cu handicap grav este stabilită de către Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap prin emiterea certificatelor pe tipuri de handicap. Conform normelor legale în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care să se suporte salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal. La Târgu-Jiu, prin votul consilierilor locali din cadrul şedinţei din data de 29 ianuarie, s-a aprobat menţinerea aceluiaşi număr de 550 de asistenţi personali şi însoţitori ai persoanelor cu handicap grav.
M.S.